Fiul lui Sile Cămătaru a fost reținut din nou. Conducea drogat și cu permisul suspendat

Albert-Florian Balint, în vârstă de 32 ani, din București, a fost prins de poliţiştii olteni când conducea drogat, relatează Mediafax. 

Polițiștii din Găneasa au oprit vineri o mașină pe DN 65 – E 574, pe străzile din comună, iar în urma controlului s-a stabilit că un bărbat de 32 de ani, din București, a condus mașina, deși avea dreptul de a conduce suspendat.

Totodată, acesta a fost testat cu aparatul DrugTest, rezultatul fiind pozitiv, însă a refuzat să îi fie prelevate mostre biologice de sânge.

„Au fost întocmite acte procedurale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice. Bărbatul a fost reținut pentru o perioadă de 24 ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă a IPJ Olt”, precizează polițiștii din Olt.

Fiul lui Sile Cămătaru fusese reținut la începutul acestei luni, după ce înjunghiase un tânăr în fața unei discoteci. A fost însă eliberat, după ce victima și-a retras plângerea, fiind probabil plătită sau amenințată. 

surse: mediafax, g4media / foto:ziua de vest

NDQwJmhhc2g9ODBiYWFjNDFlMzQwMGU0ZGEzZWNiYTU4Y2Y1ZGExNmY.thumb_5d315.jpg

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

Ghid pentru începători de Ruleta online

Ruleta este unul dintre cele mai elegante și accesibile jocuri de cazino. Roata care se învârte, bila care sare și anticiparea rezultatului creează o...
apartament brasov

Cum alegi un apartament nou în Brașov în 2026 – ce...

Piața rezidențială din Brașov continuă să atragă cumpărători din toată țara. Orașul oferă un echilibru rar între natură, infrastructură, oportunități economice și calitatea vieții,...

Școala Gimnazială Hălchiu – Campioană Națională la Olimpiada Națională a Sportului...

Un rezultat extraordinar, construit prin muncă, disciplină și pasiune pentru sport, aduce numele comunei Hălchiu pe cea mai înaltă treaptă a podiumului național. Echipa...
anvelope

De ce este esențială echilibrarea roților și ce se întâmplă dacă...

La fiecare schimb de anvelope, mecanicul îți spune aproape automat: „Facem și o echilibrare?”. Mulți șoferi dau din cap aprobator, fără să știe exact...
portocale

Portocale cu pesticide vândute în hypermarketuri

Opt percheziții au avut loc, joi, 12 februarie, după ce reprezentanții unei societăți comerciale ar fi oferit spre vânzare portocale cu un conținut ridicat...
710248-1518596993-vaslui-perchezitii-la-suspecti-banuiti-de-trafic-de-droguri-de-mare-risc_bec57.jpg

40 de percheziții, inclusiv în Brașov, într-un dosar de evaziune fiscală

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș fac joi 40 de mandate de percheziție în șase județe, inclusiv în Brașov, într-un...
Consiliul Judetean Brașov

Săli de clasă și laboratoare dotate cu echipamente, în județul Brașov....

Mai multe unități de învățământ special din judeţul Braşov, dar şi Palatul Copiilor vor fi dotate cu materiale şi echipamente didactice achiziționate cu fonduri...

Trafic deviat pe un pod provizoriu pe DN1A, între Săcele și...

Traficul rutier pe DN1 A, între Săcele și Cheia, a fost deviat pe un pod provizoriu, în zona Brădet.Potrivit Direcției Regionale de Drumuri și...