Pentru a îmbunătăți imaginea urbană a Brașovului, Primăria propune un nou Regulament de publicitate

Acest act normativ vizează activitatea de publicitate stradală și modul în care pot fi amplasate firmele pe fațadă, pentru zona centrului istoric fiind propus și un ghid de bune practici. Brașovenii își pot spune punctul de vedere cu privire la acest proiect până în data de 26 ianuarie

Municipalitatea și-a propus să elimine modul în care publicitatea stradală, firmele de pe fațadele clădirilor sau amenajarea vitrinelor afectează imaginea orașului, astfel că vine cu o propunere de reglementare a acestor activități, pentru a crește calitatea experienței parcurgerii și observării spațiului și a elementelor arhitecturale din orașul nostru.

Astfel, Primăria Brașov a pus în dezbatere publică, astăzi, Regulamentul de organizare și desfășurare a activității de publicitate, reclamă și afișaj în Municipiului Brașov, document strategic ce are drept scop clarificarea modului de utilizare a mijloacelor publicitare la nivelul municipiului, astfel încât aplicarea lui să contribuie la ameliorarea/îmbunătățirea imaginii urbane.

Acest act normativ are la bază o serie de principii care vor avea un impact pozitiv asupra percepției brașovenilor și turiștilor, cum ar fi: un design în acord cu imaginea de ansamblu a străzii; atenția pentru elementele arhitecturale specifice clădirii; limitarea numărului de mijloace publicitare permise și excesului de informație; dimensionare justificată; aplicarea principiilor de design în procesul de realizare a mijlocului de publicitate sau iluminare moderată.

,,De-a lungul anilor, Brașovul a suferit foarte mult în ceea ce privește imaginea pe care o poate oferi locuitorilor orașului nostru sau turiștilor, astfel, avem clădiri valoroase arhitectural, ascunse după firme și reclame, care dau un aspect neîngrijit, intersecții cu vizibilitate redusă din cauza amplasării diverselor panouri publicitare, spații verzi ocupate de mijloace de publicitate, ca să nu mai vorbim despre poluarea luminoasă care îi afectează pe cei care locuiesc în apropierea zonelor cu reclame sau firme luminoase. Pentru a reduce la minimum impactul negativ pe care derapajele din acest domeniu le are asupra comunității, am elaborat un proiect de regulament pe care îl supunem astăzi dezbaterii publice. Acest act normativ va reglementa atât modul în care firmele de publicitate pot utiliza domeniul public și privat pentru activitatea de promovare, dar și modul în care agenții economicii își amplasează firmele pe fațadă sau își amenajează vitrinele. Acest document a fost elaborat cu sprijinul mai multor instituții și organizații, de la specialiștii din ordinul Arhitecților, la reprezentanții Poliției Rutiere, astfel încât să putem oferi un document coerent, aplicabil și cu impact pozitiv”, a precizat viceprimarul Flavia Boghiu.

Regulamentul stabilește activitatea de amplasare a mijloacelor de publicitate în zonele de publicitate restrânsă (ZPR) și zonele de publicitate lărgită  (ZPL) ale Municipiului Brașov, inclusiv în zona drumurilor publice din aceste zone, în vederea asigurării condițiilor pentru un cadru construit coerent, armonios, sigur și sănătos, pentru protecția valorilor mediului natural și antropic, pentru prezervarea calității peisajului și a cerințelor privind asigurarea calității în construcții.

Prevederile prezentului regulament se aplică proprietarilor și beneficiarilor mijloacelor de publicitate, proprietarilor de imobile pe care sunt amplasate mijloace de publicitate, posesorilor de firme, precum și operatorilor de publicitate, persoanelor fizice și juridice.

Proiectul de act normativ vine și cu o serie de restricții atât în ceea ce privește introducerea unei zone de publicitate restrânsă, cât și locurile care pot fi utilizate pentru amplasarea unor mijloace de publicitate.

Astfel, în cartierele Șchei, centrul istoric, Brașovul Vechi, Blumăna și, parțial, Dârste și Noua, sunt admise, conform propunerii supuse dezbaterii publice, doar următoarele tipuri de publicitate: firmele, echipamente mobile de informare, cum ar fi portative meniu;         publicitatea pe mobilierul urban; steagurile publicitare pentru evenimente naționale și locale; publicitate pe mesh-urile și împrejmuirile aferente șantierelor; panourile de informare turistică; publicitate temporară și proiectele publicitare speciale și panourile/structurile destinate amplasării afișelor publicitare și anunțurilor de mică publicitate.

De asemenea, acest document reglementează și modul în care pot fi realizate și amplasate firmele pe fațadele clădirilor, dar și cum trebuie amenajate vitrinele și suprafețele vitrate.

În ceea ce privește restul orașului sunt admise următoarele tipuri de publicitate: firmele, echipamentele mobile de informare; publicitate pe mobilierul urban; steaguri publicitare pentru evenimente naționale și locale; publicitate pe mesh-urile și împrejmuirile aferente șantierelor; panourile de informare turistică; publicitatea temporară și proiectele publicitare speciale; panourile/structurile destinate amplasării afișelor publicitare și anunțurilor de mică publicitate.

Brașovenii pot transmite propuneri de completare sau modificare a proiectului de hotărâre  până în data de 26 ianuarie 2024.

,,Așteptăm propunerile brașovenilor pentru a îmbunătății acest regulament până în data de 26 ianuarie. Vom avea săptămâna viitoare o întâlnire cu reprezentanții companiilor de publicitate, dar și cu membrii CTATU (Comisia Tehnică de Urbanism și Amenajarea Teritoriului, n.n.), astfel încât propunerea pe care o vom prezenta Consiliului Local să întrunească opiniile factorilor interesați, dar și ale comunității brașovene”, a precizat viceprimarul Flavia Boghiu.

Brașovenii pot trimite propuneri, sugestii, opinii cu valoare de recomandare privind acest proiect de act normativ pe e-mail [email protected], către Primăria Braşov, Biroul Informaţii Publice şi Mass-Media sau prin intermediul Centrului de Informaţii pentru Cetăţeni (program Luni-Joi, 8.00- 14.00,Vineri de la 8.00-13.00).

sursa: brasovcity.ro.

RECOMANDĂRI

anvelope

De ce este esențială echilibrarea roților și ce se întâmplă dacă...

La fiecare schimb de anvelope, mecanicul îți spune aproape automat: „Facem și o echilibrare?”. Mulți șoferi dau din cap aprobator, fără să știe exact...
portocale

Portocale cu pesticide vândute în hypermarketuri

Opt percheziții au avut loc, joi, 12 februarie, după ce reprezentanții unei societăți comerciale ar fi oferit spre vânzare portocale cu un conținut ridicat...
710248-1518596993-vaslui-perchezitii-la-suspecti-banuiti-de-trafic-de-droguri-de-mare-risc_bec57.jpg

40 de percheziții, inclusiv în Brașov, într-un dosar de evaziune fiscală

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș fac joi 40 de mandate de percheziție în șase județe, inclusiv în Brașov, într-un...
Consiliul Judetean Brașov

Săli de clasă și laboratoare dotate cu echipamente, în județul Brașov....

Mai multe unități de învățământ special din judeţul Braşov, dar şi Palatul Copiilor vor fi dotate cu materiale şi echipamente didactice achiziționate cu fonduri...

Trafic deviat pe un pod provizoriu pe DN1A, între Săcele și...

Traficul rutier pe DN1 A, între Săcele și Cheia, a fost deviat pe un pod provizoriu, în zona Brădet.Potrivit Direcției Regionale de Drumuri și...

Cutremur de 3 grade Richter în zona Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea 3 grade Richter s-a produs, marți seară, în zona seismică Vrancea, a anunțat Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru...
zapada artificiala

Lista pârtiilor deschise în Poiana Brașov

Veste bună pentru pasionații sporturilor de iarnă. Instalațiile de înzăpezire funcționează la capacitate maximă. Primăria Brașov a anunțat și lista pârtiilor unde se poate...
competitii poiana Brasov

Competiții de schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov

Primăria Brașov anunță că în acest weekend au loc noi competiții de schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov. Pârtiile din Poiana Brașov continuă...