Proiectul primăriei Brașov de a asigura independența energetică pentru consumul public a ajuns la faza autorizației de construire

Proiectul Primăriei Brașov de construire, în Stupini, a unui parc fotovoltaic de 20 de MW a primit avizul Comisiei de circulație. Această instalație de producere de energie electrică verde va asigura 90% din energia electrică necesară pentru școli, clădiri publice și iluminat

Primăria Brașov continuă programul de transformare a orașului în capitala verde a României investind în soluții prietenoase cu mediul, cu ajutorul finanțărilor nerambursabile. Astfel, după ce la începutul lunii martie Municipalitatea a semnat contractul de finanțare nerambursabilă, în valoare de 40 de milioane de lei,  pentru amenajarea unui parc de producție energie din surse regenerabile, prin Programul Operațional Infrastructură Mare, acum Municipalitatea este în faza de obținere a Autorizației de construire. Astăzi Comisia de Circulație și-a dat avizul pentru acest proiect, acesta fiind unul dintre ultimele avize necesare pentru finalizarea documentației necesare obținerii autorizației de construire pentru realizarea unei instalații de producere a energiei electrice din surse solare (centrală bazată pe panouri fotovoltaice) de 20.00 MW.

„Brașovul a fost primul oraș care și-a asumat o țintă ambițioasă: aceea ca, până în 2030, va reduce emisiile de dioxid de carbon cu 55% și va atinge neutralitatea climatică până în 2050. Pentru a realiza aceste obiective, continuăm să implementăm o serie de soluții care ne aduc mai aproape de ele. Dacă vorbim de mobilitatea verde, de soluții de producere a energiei regenerabile, de investiții în protejarea mediului, toate au același scop: o viață de calitate pentru brașoveni, într-un mediu curat și sănătos. Unul dintre proiectele importante este acela de a asigura independența energetică pentru tot ceea ce înseamnă consum public, folosind surse regenerabile. Suntem foarte aproape să obținem autorizația de construire, astăzi am primit și avizul comisiei de circulație, după care vom putea trece la etapa de realizare a parcului fotovoltaic de la Stupini. Brașovul este, inclusiv la nivel european, unul dintre pionierii în ceea ce privește independența energetică pentru consumul public, folosind surse regenerabile, devenind model de bună practică pentru autorități locale din vestul Europei”, a precizat primarul Allen Coliban.

Punerea în funcțiune a acestui parc fotovoltaic va acoperi aproximativ 89,72% din necesarul de energie electrică pentru cele 21 colegii și licee, 16 școlii gimnaziale, 29 grădinițe, 8 creșe, instituțiile de cultură, primăria și serviciile publice din subordinea Consiliului Local, centralele și punctele termice, piețele, parcările multietajate, bazele sportive, sistemul de iluminat public și sistemul de semaforizare din oraș, energia electrică necesară domeniului schiabil (sistemele de producere a zăpezii artificiale, cele de pompare etc.).

La acestea se adaugă și programul municipalității de dotare a 27 de unități de învățământ cu panouri fotovoltaice, pentru care s-a solicitat finanțare.

Cumulând cele două proiecte, la care se adaugă unitățile de învățământ dotate deja cu astfel de panouri, Municipalitatea va putea asigura peste 90% din necesarul de consum din surse proprii, regenerabile, ceea ce va însemna o contribuție importantă la reducerea poluării, dar și a costurilor cu energia electrică.

Detalii tehnice

Centrala fotovoltaică va avea o putere electrică instalată de 20.00 MWp în curent continuu, la nivelul panourilor fotovoltaice, și de 18.00 MW în curent alternativ, la nivelul invertoarelor. Centrala va fi formată dintr-un număr de 30770 de panouri fotovoltaice, cu puterea electrică de vârf (Pp) de 650 Wp, montate pe structură fixă. De asemenea, pentru realizarea investiției, vor mai fi folosite 120 invertoare solare ON GRID, trifazate, de putere 150 kW, 3 echipamente Data Manager și 1 echipament Energy Meter.

Ca urmare a realizării investiției, se va înregistra o scădere anuală medie estimată a emisiilor gazelor cu efect de seră de 21.002 echivalent tone CO2 în primul an de operare a investiției. Astfel, de la emisii cu efect de seră de 23.408,18 t. CO2 se ajunge la 2.406,18 t. CO2.

Valoarea investiției este de 108.491.898,40 lei, inclusiv TVA, din care 45% din cheltuielile eligibile reprezintă finanțare nerambursabilă, iar 55% cofinanțarea din partea municipalității. La acestea se adaugă și cheltuielile neeligibile, care reprezintă 17% din valoarea totală a proiectului.

sursa: brasovcity.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

anvelope

De ce este esențială echilibrarea roților și ce se întâmplă dacă...

La fiecare schimb de anvelope, mecanicul îți spune aproape automat: „Facem și o echilibrare?”. Mulți șoferi dau din cap aprobator, fără să știe exact...
portocale

Portocale cu pesticide vândute în hypermarketuri

Opt percheziții au avut loc, joi, 12 februarie, după ce reprezentanții unei societăți comerciale ar fi oferit spre vânzare portocale cu un conținut ridicat...
710248-1518596993-vaslui-perchezitii-la-suspecti-banuiti-de-trafic-de-droguri-de-mare-risc_bec57.jpg

40 de percheziții, inclusiv în Brașov, într-un dosar de evaziune fiscală

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș fac joi 40 de mandate de percheziție în șase județe, inclusiv în Brașov, într-un...
Consiliul Judetean Brașov

Săli de clasă și laboratoare dotate cu echipamente, în județul Brașov....

Mai multe unități de învățământ special din judeţul Braşov, dar şi Palatul Copiilor vor fi dotate cu materiale şi echipamente didactice achiziționate cu fonduri...

Trafic deviat pe un pod provizoriu pe DN1A, între Săcele și...

Traficul rutier pe DN1 A, între Săcele și Cheia, a fost deviat pe un pod provizoriu, în zona Brădet.Potrivit Direcției Regionale de Drumuri și...

Cutremur de 3 grade Richter în zona Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea 3 grade Richter s-a produs, marți seară, în zona seismică Vrancea, a anunțat Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru...
zapada artificiala

Lista pârtiilor deschise în Poiana Brașov

Veste bună pentru pasionații sporturilor de iarnă. Instalațiile de înzăpezire funcționează la capacitate maximă. Primăria Brașov a anunțat și lista pârtiilor unde se poate...
competitii poiana Brasov

Competiții de schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov

Primăria Brașov anunță că în acest weekend au loc noi competiții de schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov. Pârtiile din Poiana Brașov continuă...