Cel mai important weekend pentru sporturile de iarnă: Etapa Cupei Mondiale la sărituri cu schiurile are loc în acest weekend la Râşnov

Cupa Mondială la sărituri cu schiurile este evenimentul competițional principal al acestui sport. Râșnovul este unul din orașele care găzduiește o etapă, trambulina de sărituri din acest complex are punctul de construcție la 97 de metri.

În premieră în 2023 etapa de Cupă Mondială se va desfășura în sistem nocturnă, ceea ce va permite transmiterea la televizor, în prime-time. Nocturna instalată în Valea Cărbunării a costat 360.000 de euro.

Pe parcursul celor trei zile de competiție, 17-19 februarie, trambulina de pe Valea Cărbunării va fi gazda a două competiții în concursul feminin, ambele la individual, și dpuă competiții la masculin, una la individual și una pe echipe, care va încheia etapa de la Râșnov duminică seară.

În competiţiile la feminin sunt înscrise 43 de sportive, iar la masculin – 46 de schiori.

La feminin, etapele sunt programate vineri după-amiază, începând cu ora 16:00, când se va da startul primei runde şi sâmbătă dimineaţă, începând cu ora 10:00. Calificările au avut loc joi după-amiază, începând de la ora 16:00.

Băieţii au avut un antrenament oficial vineri dimineaţă, de la ora 10:00, urmând ca întrecerile individuale să se desfăşoare sâmbătă după-amiază, începând cu ora 16:15 (calificările), iar apoi, de la ora 17:00, prima rundă din concurs.

Competiţia pe echipe la băieți, Super Team, va avea loc duminică, 19 februarie. De la ora 16:00 se vor desfășura calificările, iar de la ora 17:00 va începe prima rundă.

„Primind an de an această competiţie de la Federaţia Internaţională de Schi, au văzut şi au apreciat capacităţile noastre de organizare şi vorbesc aici de Primăria Râşnov, voluntari, partenerii care vin, an de an, să ne sprijine în organizarea şi desfăşurarea acestei competiţii majore la nivel mondial”, a declarat marţi, într-o conferinţă de presă la Braşov, secretarul general al Federaţiei Române de Schi-Biatlon, Puiu Gaspar, citat de Agerpres.

Și anul acesta, pentru spectatori intrarea este liberă.

Din păcate, principalii adversari din competiția masculină în lupta pentru titlul de campion mondial, nu se află pe listele cu cei care și-au anunțat prezența la Râșnov. Atât Dawid Kubacki cât și purtătorul pieptarului galben, Halvor Egner Granerud, nu se află pe lista de start la Râșnov.

Motivul speculat este acela că trambulina de pe Valea Cărbunării este prea mică (HS97), iar aceștia au preferat ca în acest weekend să se antreneze pe trambuline mai mari pentru Campionatul Mondial de săptămâna viitoare.

Reprezentanții României la această competiție sunt: Daniel Andrei Cacina, Mihnea Alexandru Spulber, Andrei Feldorean și Nicolae Sorin Mitrofan, pentru băieți, în timp ce fetele vor fi reprezentate, ca de obicei, de Daniela Haralambie și Andreea Diana Trâmbițaș, cărora, în această etapă, organizată „acasă”, li se vor alătura Delia Anamaria Folea și Alessia Mitu-Cosca.

Pentru a facilita accesul la complexul sportiv de pe Valea Cărbunării, organizatorii au anunțat că la un interval de circa 30 de minute va pleca câte un autobuz din fața cinematografului Amza Pelea, str. Mihai Viteazul cu destinația Valea Cărbunării, Complexul Olimpic pentru Sporturi de Iarnă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

polei

Lista localităților sub cod galben de polei la Brașov

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis un cod galben de polei, în mai multe localități din județul Brașov.Atenționarea ANM este valabilă, joi, până...
partie

O nouă pârtie deschisă la Brașov

Primăria Brașov a anunțat că s-a deschis și cea de-a doua pârtie din partea inferioară, Sulinar. Schiorii cu experiență se pot bucura de o...
salvamont

Salvamont Brașov. Recomandări pentru schiori

Salvamont Brașov a lansat noi recomandări pentru pasionații sporturilor de iarnă, dar și pentru turiști. Motivul îl reprezintă numărul mare de intervenții care presupun...
targ Brasov

Ultima zi a Târgului de Crăciun din Brașov

Duminică, 11 ianuarie, este ultima zi în care Târgul de Crăciun din Piața Sfatului va mai fi deschis la Brașov. „ Vă invităm să...
taxe impozite

Când pot fi plătite taxele și impozitele locale la Brașov

De luni, 12 ianuarie, contribuabilii persoane fizice și juridice pot plăti taxele și impozitele locale în Brașov. Pentru a evita cozile, brașovenii au la...
spital

Echipamente medicale pentru pacienți cu AVC la spitalul judeţean din Braşov

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov va fi dotat cu tehnologie medicală de ultimă generaţie pentru pacienți cu AVC în regim de urgență.Cu ajutorul...
viscol

Atenționare de cod portocaliu de viscol în zona de munte din...

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o nouă atenționare de cod portocaliu pentru zona de munte din județul Brașov.Atenționarea ANM de cod...
utilaje deszapezire

Zonele unde se intervine pentru deszăpezire la Brașov

Primăria Brașov a anunțat că, joi dimineață, operatorul care asigură serviciul de deszăpezire, Comprest, a acționat cu 53 de utilaje pe străzile Brașovului și...