Brașovul își va produce, gratuit, propria energie electrică verde. A fost obținută finanțarea pentru viitorul parc fotovoltaic

Allen Coliban, edilul Brașovului, anunță prin intermediul unei postări pe pagina de Facebook că a fost obținută finanțareaea de peste 40 de milioane de lei pentru viitorul parc fotovoltaic al orașului.

„Brașovul își va produce, gratuit, propria energie electrică verde. Am obținut finanțare de peste 40 de milioane de lei, prin POIM, pentru viitorul parc fotovoltaic al Brașovului.

90% din energia electrică necesară clădirilor și serviciilor publice din oraș va fi asigurată de propriul parc. Școlile, grădinițele, creșele, instituțiile de cultură, iluminatul stradal și chiar producerea zăpezii artificiale din Poiană vor putea folosi curent produs de noi.
Vă reamintesc că, în septembrie 2021, Brașovul a fost primul oraș din România care și-a asumat niște ținte ambițioase de mediu: în mai puțin de 10 ani, va reduce emisiile de dioxid de carbon cu 55% și va atinge neutralitatea climatică până în 2050.

Detalii despre proiect:

  • Capacitate: 20 de MW
  • Număr de panouri: 30.770 de panouri
  • Amplasament: Stupini, 35 de hectare
  • Finanțare nerambursabilă POIM: 40,526,411.40 RON
  • Valoare totală proiect: 108,491,898.40 RON” a scris Allen Coliban.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

polei

Lista localităților sub cod galben de polei la Brașov

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis un cod galben de polei, în mai multe localități din județul Brașov.Atenționarea ANM este valabilă, joi, până...
partie

O nouă pârtie deschisă la Brașov

Primăria Brașov a anunțat că s-a deschis și cea de-a doua pârtie din partea inferioară, Sulinar. Schiorii cu experiență se pot bucura de o...
salvamont

Salvamont Brașov. Recomandări pentru schiori

Salvamont Brașov a lansat noi recomandări pentru pasionații sporturilor de iarnă, dar și pentru turiști. Motivul îl reprezintă numărul mare de intervenții care presupun...
targ Brasov

Ultima zi a Târgului de Crăciun din Brașov

Duminică, 11 ianuarie, este ultima zi în care Târgul de Crăciun din Piața Sfatului va mai fi deschis la Brașov. „ Vă invităm să...
taxe impozite

Când pot fi plătite taxele și impozitele locale la Brașov

De luni, 12 ianuarie, contribuabilii persoane fizice și juridice pot plăti taxele și impozitele locale în Brașov. Pentru a evita cozile, brașovenii au la...
spital

Echipamente medicale pentru pacienți cu AVC la spitalul judeţean din Braşov

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov va fi dotat cu tehnologie medicală de ultimă generaţie pentru pacienți cu AVC în regim de urgență.Cu ajutorul...
viscol

Atenționare de cod portocaliu de viscol în zona de munte din...

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o nouă atenționare de cod portocaliu pentru zona de munte din județul Brașov.Atenționarea ANM de cod...
utilaje deszapezire

Zonele unde se intervine pentru deszăpezire la Brașov

Primăria Brașov a anunțat că, joi dimineață, operatorul care asigură serviciul de deszăpezire, Comprest, a acționat cu 53 de utilaje pe străzile Brașovului și...