Percheziții în județul Brașov la mai mulți tineri acuzați de furt calificat, tăinuire și conducerea unui vehicul fără permis. Ce au găsit polițiștii la domiciliul suspecților – FOTO

Perchezițiile au avut loc, miercuri, la domiciliul unor tineri din județul Brașov, care sunt acuzați de furt calificat, tăinuire și conducerea unui vehicul fără permis de conducere. Ancheta a fost declanșată după ce doi tineri, ambii din satul Cuciulata, județul Brașov, ar fi sustras o motocicletă de pe raza municipiului Făgăraș.

Inspectoratul de Poliție Județean Brașov a anunțat că polițiști din cadrul Poliției Municipiului Făgăraș efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de “furt calificat”, ”complicitate la furt calificat”, ”tăinuire” și”conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, faptă prevăzută și pedepsită de art. 335 alin. 1 și 3 Cod Penal.

Din cercetările efectuate în cauză, cadrele de poliție au stabilit faptul că în noaptea de 07/08 ianuarie 2023, doi tineri, cu vârste de 22, respectiv 25 ani, ambii din satul Cuciulata, județul Brașov ar fi sustras o motocicletă de pe raza municipiului Făgăraș, pe care ar fi  vândut-o unui bărbat, în vârstă de 31 ani, deși acesta din urmă cunoștea faptul că ar fi fost sustrasă.

În continuarea cercetărilor, în sarcina tânărului de 22 ani s-a reținut faptul că, în perioada 07-08.01.2023, ar fi condus două autoturisme pe raza municipiului Făgăraș și în localitățile limitrofe, fără a deține permis de conducere.

Activitatea infracțională a celor doi tineri le-ar fi fost înlesnită de către un alt bărbat, în vârstă de 42 ani, care le-ar fi încredințat autoturismul în vederea deplasării la locul comiterii faptei”, a precizat Inspectoratul de Poliție Județean Prahova.

Trei tineri reținuți pentru 24 de ore

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Făgăraș – Biroul de Investigații Criminale, cu sprijinul polițiștilor Serviciului de Investigații Criminale Brașov, Secției 3 Poliție Rurală Voila și luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Brașov și ai Jandarmeriei Brașov au efectuat, miercuri, cinci percheziții domiciliare la adresele de domiciliu ale suspecților, ocazie cu care au identificat mai multe mijloace materiale de probă, respectiv trei motociclete, biciclete, o trotinetă electrică și telefoane mobile pentru care nu au putut fi prezentate documente legale de proveniență.

În baza probatoriului administrat în cauză, trei dintre persoanele bănuite, respectiv  bărbații cu vârste de 22, 25 și 31 ani au fost reținuți pentru 24 de ore și introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov. Astăzi, 19 ianuarie, instanța de judecată a emis mandate de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 zile în cazul tinerilor cu vârste de 22, respectiv 25 ani și măsura controlului judiciar în cazul bărbatului în vârstă de 31 ani”, a anunțat IPJ Brașov.

Cercetările, potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

accident

Accident pe DN1, la Predeal. Trafic oprit

Accidentul rutier a avut loc, duminică, pe DN1, pe raza localității Predeal, după ce două autoturisme au intrat în coliziune. Circulația rutieră este oprită...
ninsori ANM

Ninsori și vânt puternic în zona de munte din Brașov

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, noi atenționări de vreme rea. La munte, la altitudini de peste 1700 metri, nu vor lipsi...
cresa

Creșa nr. 10 din Brașov se redeschide

Creșa nr. 10 Brașov se redeschide, luni, 26 ianuarie 2026, după ce au fost finalizate lucrările la instalația de apă.După finalizarea lucrărilor de reparații...
partie poiana brasov

Cod galben de ger. Atenționare ANM

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri, o nouă atenționare de cod galben de ger. Avertizarea este valabilă inclusiv în județul Brașov.Atenționarea ANM...
adapost

Măsuri de sprijin pentru persoanele fără adăpost

Primăria Brașov a anunțat măsuri intensificate pentru protejarea persoanelor vulnerabile, în contextul temperaturilor extreme. În prezent, Centrul de Zi și de Noapte Brașov găzduiește...
cresa

Creșă închisă temporar la Brașov

Primăria Brașov a anunțat că a fost închisă Creșa nr. 10, ca urmare a unei avarii la instalația de apă. Măsura a fost dispusă...
partie poiana brasov

Turiști în adidași, pe pârtie. Salvamont Brașov: „Muntele nu este locul...

În ciuda avertismentelor lansate de salvamontiști, tot mai muți turiști ignoră cele mai elementare reguli când merg la munte. Salvamont Brașov trage un nou...
accident

Accident pe DN1, între localitățile Dridif și Beclean. Trafic oprit

Accidentul rutier s-a produs, luni dimineață, pe DN1, între localitățile Dridif și Beclean, din județul Brașov. Două autoturisme au intrat în coliziune. În urma...