Brașovul are de vineri primul centru rezidențial dedicat victimelor violenței în familie.

Centrul reprezintă o șansă pentru victimele violenței domestice, atât persoanele singure, cât și cele cu copii, să iasă dintr-o relație toxică și să se reintegreze în viața socială. Centrul este prevăzut cu dormitoare, bucătărie, grupuri sanitare, centru de joacă, cameră de socializare, spații speciale pentru consiliere psihologică, vocațională, juridică

Municipalitatea a deschis vineri primul centru de primire în regim de urgență pentru protecția victimelor violenței domestice care funcționează în Brașov. Aici se vor oferi servicii sociale în vederea prevenirii și combaterii violenței domestice și de sprijinire a victimelor pentru depășirea situației de criză și reluarea unei vieți independente. Centrul este administrat de Direcția de Asistență Socială, iar adresa în care îşi desfăşoară activitatea va rămâne secretă pentru publicul larg, cu scopul de a asigura protecţie totală beneficiarilor.

Deschiderea acestui centru în data de 25 noiembrie are și un rol simbolic, de a marca „Ziua internațională pentru eliminarea violenței împotriva femeilor”, care a fost stabilită în această dată, conform deciziei Adunării Generale a ONU, din data de 7 februarie 2000.

„Brașovul deschide primul și singurul adăpost pentru femeile abuzate, pentru victimele violenței domestice. Acest adăpost este un centru de primire în regim de urgență pentru femeile care au nevoie să plece de acasă deoarece fie suportă violențe fizice, fie altfel de abuzuri. Ne-am dorit ca acest centru să fie în primul rând un loc primitor, un loc sigur, un loc pentru femeile și copiii care au nevoie să fie ajutați, care fug de acasă. Acest adăpost va putea primi femei și copii din municipiu, dar și din întreg județul Brașov, unde atât victimele, cât și copiii acestora se vor putea simți în siguranță, vor putea participa la activități și vor putea să scape sau să încercăm să-i ajutăm să scape de trauma prin care au trecut”, a precizat Flavia Boghiu, viceprimar al municipiului Brașov.

Beneficiarii acestui centru sunt adulți, victime ale violenței domestice, și cupluri părinte/reprezentant legal – copii. Cuplul părinte/reprezentant legal-copii se referă la părintele victimă împreună cu copilul sau copiii săi, care pot fi victime la rândul lor și/sau martori. Beneficiarii sunt admiși în centru indiferent de domiciliul acestora.

Perioada de acordare a serviciilor sociale este între 5 și 60 zile, în funcție de situația particulară a fiecărui beneficiar și în raport cu nevoile individuale ale acestuia. Contractul poate fi reînnoit, în funcție de nevoile individuale. Serviciile sunt acordate gratuit.

Centrul de primire în regim de urgenţă pentru protecţia victimelor violenţei domestice dispune de 9 camere cu destinaţia de dormitor. Fiecare dormitor este prevăzut cu 2 sau 3 paturi. Dormitoarele sunt amenajate şi dotate astfel încât oferă condiţii de viaţă sigură și confort. Accesul la grupul sanitar se face din dormitor.

Centrul dispune de o bucătărie și o sală de mese complet utilate şi dotate cu toate cele necesare unei gospodării, pentru a încuraja beneficiarii să ducă o viaţă independentă, într-un climat familial.

Totodată, conform viceprimarului Flavia Boghiu, beneficiarii vor avea și o cameră de socializare, pentru a facilita cunoașterea și socializarea, iar copiii au la dispoziție propriul spațiu în care se pot juca, dotat cu măsuțe și scăunele, jucării și decor specific.

,,Am amenajat în acest centru și o cameră de socializare, un spațiu în care beneficiarele acestui adăpost vor putea petrece timp împreună, vor putea citi, vor putea socializa, se vor putea cunoaște. Am căutat să facem un spațiu cald, un spațiu care să invite la socializare și care să le ajute să se deschidă și poate chiar să devină grup de sprijin unele pentru celelalte. Așa cum spuneam, de cele mai multe ori femeile care fug dintr-o relație abuzivă sau dintr-o căsnicie abuzivă, fug împreună cu copiii lor. Fug pentru a fi în siguranță, pentru a se proteja. Tocmai de aceea am considerat că este foarte important să avem amenajată o cameră pentru cei mici, un spațiu de joacă, un spațiu unde să poată fugi de ceea ce s-a întâmplat acasă, să poată fugi de amintirile neplăcute, unde să se poată recupera, unde să se poată juca și cu alți copii. Tocmai de aceea acest spațiu, care a fost amenajat cu ajutorul voluntarilor – desenele de pe pereți, picturile murale sunt făcute de către artiști voluntari – le va permite celor mici să petreacă timpul împreună, să facă activități împreună cu personalul centrului și să-i ajutăm să își revină după experiența traumatizantă pe care au trăit-o”, a completat viceprimarul Flavia Boghiu.

De asemenea, activitățile de integrare/reintegrare socială a beneficiarilor se desfășoară într-o cameră de terapie, atent amenajată cu mobilier și materiale adecvate.

Beneficiarii dispun de un spațiu administrativ dotat cu mașină de spălat rufe și uscător de rufe automat, masă și aparat de călcat.

Prin intermediul acestrui centru, victimele violenţei domestice beneficiază de:

– cazare;

– asigurarea hranei;

– informare și consiliere socială, reluarea contactelor sociale;

– consiliere psihologică, terapii de specialitate;

– educație extracurriculară privind un stil de viață sănătos, pentru dezvoltarea abilităților pentru o viață independentă, educație parentală;

– consiliere/orientare vocaţională, facilitarea accesului la cursuri de formare/reconversie profesională, facilitarea accesului la un loc de muncă;

– facilitarea accesului la servicii medicale;

– suport pentru întocmirea actelor de identitate, dacă este cazul;

– alte activități care contribuie la reinserţia în familie și în comunitate a beneficiarilor;

– consiliere juridică.

Viceprimarul a explicat și modul în care va funcționa acest centru și cum o victimă a violenței domestice poate apela aceste servicii.

„Cele care vor avea nevoie de serviciile noastre vor putea să apeleze la Direcția de Asistență Socială, iar dacă se află într-o situație de pericol iminent, pot apela numărul de urgență 112, iar echipa mobilă, împreună cu poliția, se va deplasa la domiciliul acestora și le va acorda sprijinul necesar pentru a se muta în centru”, a explicat viceprimarul. Dotările pentru acest adăpost au fost asigurate prin finanțare în cadrul programului PNRR, iar amenajarea s-a făcut cu sprijinul și contribuția comunității, a organizațiilor private care și-au dorit să ne ajute în acest demers de a face din acest loc un loc frumos și primitor, un loc care să vindece.

sursa: brasovcity.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

anvelope

De ce este esențială echilibrarea roților și ce se întâmplă dacă...

La fiecare schimb de anvelope, mecanicul îți spune aproape automat: „Facem și o echilibrare?”. Mulți șoferi dau din cap aprobator, fără să știe exact...
portocale

Portocale cu pesticide vândute în hypermarketuri

Opt percheziții au avut loc, joi, 12 februarie, după ce reprezentanții unei societăți comerciale ar fi oferit spre vânzare portocale cu un conținut ridicat...
710248-1518596993-vaslui-perchezitii-la-suspecti-banuiti-de-trafic-de-droguri-de-mare-risc_bec57.jpg

40 de percheziții, inclusiv în Brașov, într-un dosar de evaziune fiscală

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș fac joi 40 de mandate de percheziție în șase județe, inclusiv în Brașov, într-un...
Consiliul Judetean Brașov

Săli de clasă și laboratoare dotate cu echipamente, în județul Brașov....

Mai multe unități de învățământ special din judeţul Braşov, dar şi Palatul Copiilor vor fi dotate cu materiale şi echipamente didactice achiziționate cu fonduri...

Trafic deviat pe un pod provizoriu pe DN1A, între Săcele și...

Traficul rutier pe DN1 A, între Săcele și Cheia, a fost deviat pe un pod provizoriu, în zona Brădet.Potrivit Direcției Regionale de Drumuri și...

Cutremur de 3 grade Richter în zona Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea 3 grade Richter s-a produs, marți seară, în zona seismică Vrancea, a anunțat Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru...
zapada artificiala

Lista pârtiilor deschise în Poiana Brașov

Veste bună pentru pasionații sporturilor de iarnă. Instalațiile de înzăpezire funcționează la capacitate maximă. Primăria Brașov a anunțat și lista pârtiilor unde se poate...
competitii poiana Brasov

Competiții de schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov

Primăria Brașov anunță că în acest weekend au loc noi competiții de schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov. Pârtiile din Poiana Brașov continuă...