5 milioane de lei pentru susținerea sportului de performanță și dezvoltarea sportului de masă

Primăria Brașov a anunțat proiectele sportive aprobate în cadrul apelului de proiecte prin intermediul Ghidului de finanțare al proiectelor sportive. Pe listă figurează 19 proiecte declarate câștigătoare. Administrația locală va aloca 5 milioane de lei pentru susținerea sportului de performanță și dezvoltarea sportului de masă.

Cele 19 proiecte, declarate câștigătoare de comisia formată din reprezentanți ai consiliului local și specialiști în domeniu, au o valoare totală de 5.022.786,65 lei. Este cel mai mare număr de proiecte sportive pe care Primăria Brașov le finanțează prin intermediul ghidului pentru proiecte sportive”. Anunțul a fost făcut, vineri, de Primăria Brașov, care a prezentat și lista proiectelor câștigătoare.

Cea mai mare finanțare, în valoare de 1.999.418,1 lei, a fost obținută de Asociația Club Sportiv Kids Tâmpa 2015 Brașov, cu proiectul Kids Tâmpa Brașov, un proiect complex de susținere a mai multor categorii de sporturi – fotbal, handbal, volei, baschet, badminton – și a sportivilor din mai multe categorii de vârstă, de exemplu, în cazul fotbalului sunt grupe de la U7 până la U17 și tineret.

Al doilea proiect, ca valoare a finanțării este cel al ACS SR Municipal Brașov, ,„Steagul Renaște Alături de Suporteri”, care a obținut o finanțare în valoare de 665.176 de lei pentru pregătirea sportivă corespunzătoare, susținerea activității de performanță, perfecționarea și continuitatea procesului de selecție în vederea participării la campionatul național de fotbal – Liga a -3-a seniori și 2 echipe de juniori, în sezonul competițional 2022-2023”, a anunțat Primăria Brașov.

Citește și: Rampa de gunoi din Făgăraș a fost închisă definitiv și ecologizată. Investiție de aproximativ 7 milioane de lei

În categoria proiectelor de peste 600.000 de lei se încadrează și cel al Asociației Club Sportiv Ralph, ,,Liga I Baschet Masculin – Brașov”, în valoare de 646.473,5 lei, pentru susținerea pregătirii sportive a juniorilor de la acest club, dar și pentru susținerea participării echipei de seniori la Campionatul Național Liga 1 Baschet Masculin.

Citește și: Măsuri anticaniculă aprobate de CNSU

Municipalitatea va sprijini și un proiect de la categoria ,,Sportul pentru toți”, este vorba despre ,,BikeRace Brașov 2022”, un proiect al Asociației Cetatea Brașovului. Scopul acestui proiect este de a dezvolta ciclismul montan în rândul comunității brașovene. Pe lângă promovarea acestui sport, această asociație va organiza, în 15 octombrie o competiție de ciclism montan, adresată atât celor care acum vor descoperi pasiunea pentru acest sport, cât și celor cu experiență. Concurenții vor parcurge traseele care leagă, prin pădure, Piața Unirii de Tâmpa și de Poiana Brașov”, a mai precizat Primăria Brașov.

Citește și: Primăria Brașov: Măsuri de prevenire a incendiilor în perioadele caniculare

Lista celorlalte proiecte aprobate de comisia de evaluare:

Nr. Crt.Denumire solicitantTitlu ProiectSumă aprobată (lei)
1Asociația Club Sportiv Auto Blic BrașovRaliul Brașovului ed. 51 – 2022305.368
2Club Sportiv Universitar BrașovCSU Brașov – Prezent și viitor242.377,05
3Asociația Club Sportiv Tâmpa BrașovEducație prin sport135.598
4Asociația Club Karate JKA din RomâniaȘi tu poți fi un campion Karate WUKF 2022128.680
5Asociația Club Sportiv Văideanu BrașovBrașov Open – ITF W25K127.719
6Asociația Club Sportiv Karate BrașovPromovarea practicării Karate-ului ca sport de performanță în cadrul Asociației Club Sportiv Karate Brașov120.050
7Asociația Județeană de Atletism BrașovCampionatul Național de alergare pe șosea 5k99.044,5
8Asociația Club Sportiv Transilvania BrașovSUSȚINEREA HANDBALULUI JUVENIL78.900
9Asociația Club Sportiv Junior Pro Tenis BrașovCampionatul Național Individual de Seniori78.278
10ACS Hyperion BrașovCUPA HYPERION -NATAȚIE62.835
11Club Sportiv Municipal Brașov Secția AtletismBrașovul pe Harta Performanței în Atletism48.207
12ACS Hyperion BrașovPregătire centralizată37.180
13ACS Energic Karate BrașovPerformanță ACS Energic Karate Brașov36.178,5
14Club Sportiv Șah Club BrașovParticipare la Campionatele Europene de Șah Turcia – 5-15 Noiembrie 202227.000
15Asociația Club Sportiv Junior Pro Tenis BrașovBrașov Tennis Trophy20.749

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

polei

Lista localităților sub cod galben de polei la Brașov

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis un cod galben de polei, în mai multe localități din județul Brașov.Atenționarea ANM este valabilă, joi, până...
partie

O nouă pârtie deschisă la Brașov

Primăria Brașov a anunțat că s-a deschis și cea de-a doua pârtie din partea inferioară, Sulinar. Schiorii cu experiență se pot bucura de o...
salvamont

Salvamont Brașov. Recomandări pentru schiori

Salvamont Brașov a lansat noi recomandări pentru pasionații sporturilor de iarnă, dar și pentru turiști. Motivul îl reprezintă numărul mare de intervenții care presupun...
targ Brasov

Ultima zi a Târgului de Crăciun din Brașov

Duminică, 11 ianuarie, este ultima zi în care Târgul de Crăciun din Piața Sfatului va mai fi deschis la Brașov. „ Vă invităm să...
taxe impozite

Când pot fi plătite taxele și impozitele locale la Brașov

De luni, 12 ianuarie, contribuabilii persoane fizice și juridice pot plăti taxele și impozitele locale în Brașov. Pentru a evita cozile, brașovenii au la...
spital

Echipamente medicale pentru pacienți cu AVC la spitalul judeţean din Braşov

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov va fi dotat cu tehnologie medicală de ultimă generaţie pentru pacienți cu AVC în regim de urgență.Cu ajutorul...
viscol

Atenționare de cod portocaliu de viscol în zona de munte din...

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o nouă atenționare de cod portocaliu pentru zona de munte din județul Brașov.Atenționarea ANM de cod...
utilaje deszapezire

Zonele unde se intervine pentru deszăpezire la Brașov

Primăria Brașov a anunțat că, joi dimineață, operatorul care asigură serviciul de deszăpezire, Comprest, a acționat cu 53 de utilaje pe străzile Brașovului și...