Spații de joacă speciale pentru copiii cu dizabilități, în premieră, în parcurile din Brașov 

Zece parcuri din oraș ar putea avea leagăne speciale pentru copiii cu dizabilități, balansoare dedicate acestora sau ar putea exista chiar și câte un labirint senzorial pentru micuții cu dizabilități vizuale, anunță Agenția de presă Rador.

Asta dacă va trece un proiect de hotărâre în acest sens ce va fi pus pe ordinea de zi a ședinței de plen din această lună, potrivit digi24.ro.

„Pentru prima oară, municipiul Brașov va avea parcuri accesibilizate și pentru persoanele și copiii cu dizabilități.

Dacă ne uităm pe situația actuală a parcurilor și facem o analiză, ar părea că nu avem în municipiu persoane cu dizabilități deoarece nu avem niciun parc care să le permită și celor care au probleme locomotorii să le folosească.

De aceea, vom iniția un proiect de hotărâre de consiliu prin care să accesibilizăm parcuri din municipiul Brașov, să le facem accesibile și pentru cei care nu sunt la fel de norocoși ca noi”, a declarat viceprimarul municipiului Brașov, Flavia Boghiu.

Bugetul estimat este de 3 milioane lei, iar procedurile de achiziție vor începe în cel mai scurt timp după aprobarea în Consiliul Local.

În total, municipiul Brșov are peste 260 de locuri de joacă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

Ghid pentru începători de Ruleta online

Ruleta este unul dintre cele mai elegante și accesibile jocuri de cazino. Roata care se învârte, bila care sare și anticiparea rezultatului creează o...
apartament brasov

Cum alegi un apartament nou în Brașov în 2026 – ce...

Piața rezidențială din Brașov continuă să atragă cumpărători din toată țara. Orașul oferă un echilibru rar între natură, infrastructură, oportunități economice și calitatea vieții,...

Școala Gimnazială Hălchiu – Campioană Națională la Olimpiada Națională a Sportului...

Un rezultat extraordinar, construit prin muncă, disciplină și pasiune pentru sport, aduce numele comunei Hălchiu pe cea mai înaltă treaptă a podiumului național. Echipa...
anvelope

De ce este esențială echilibrarea roților și ce se întâmplă dacă...

La fiecare schimb de anvelope, mecanicul îți spune aproape automat: „Facem și o echilibrare?”. Mulți șoferi dau din cap aprobator, fără să știe exact...
portocale

Portocale cu pesticide vândute în hypermarketuri

Opt percheziții au avut loc, joi, 12 februarie, după ce reprezentanții unei societăți comerciale ar fi oferit spre vânzare portocale cu un conținut ridicat...
710248-1518596993-vaslui-perchezitii-la-suspecti-banuiti-de-trafic-de-droguri-de-mare-risc_bec57.jpg

40 de percheziții, inclusiv în Brașov, într-un dosar de evaziune fiscală

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș fac joi 40 de mandate de percheziție în șase județe, inclusiv în Brașov, într-un...
Consiliul Judetean Brașov

Săli de clasă și laboratoare dotate cu echipamente, în județul Brașov....

Mai multe unități de învățământ special din judeţul Braşov, dar şi Palatul Copiilor vor fi dotate cu materiale şi echipamente didactice achiziționate cu fonduri...

Trafic deviat pe un pod provizoriu pe DN1A, între Săcele și...

Traficul rutier pe DN1 A, între Săcele și Cheia, a fost deviat pe un pod provizoriu, în zona Brădet.Potrivit Direcției Regionale de Drumuri și...