Un șofer depistat la volan sub influența drogurilor, pe DN 73A, în Brașov, a încercat să mituiască polițistul care l-a tras pe dreapta cu 200 de euro.
„Ofițeri de poliție din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Brașov au fost sesizați în cursul zilei de astăzi, 05.07.2022, de un agent de poliție din cadrul Poliției Orașului Râșnov – Compartimentul Rutier, cu privire la faptul că, oprind în trafic și testând cu aparatul Drager un conducător auto, acesta din urmă i-a oferit o sumă de bani cu titlu de mită pentru a nu-și îndeplini atribuțiile de serviciu.
În fapt, fiind în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe DN 73 A, în urma testării, agentul de poliție l-a depistat pe conducătorul auto pozitiv cu substanța psihoactivă cannabis, iar acesta i-a promis suma de 200 de euro agentului constatator pentru ca cel din urmă să nu-i întocmească dosar penal pentru conducere sub influența substanțelor psihoactive.
Agentul de poliție a refuzat suma de bani sesizând de îndată Serviciul Județean Anticorupție Brașov.
Persoana în cauză a fost condusă la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov pentru continuarea cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunii de dare de mită, context în care aceasta a încheiat un acord de recunoaștere a vinovație cu procurorul de caz.” au transmis reprezentanții DGA printr-un comunicat de presă










