Ce firme vor construi Sala Polivalentă Brașov

Directorul general al CNI, Manuela-Irina Pătrășcoiu, și liderul asocierii, Petrică Farcaș, administrator M.I.S. Grup, au semnat la Brașov contractul de lucrări. Valoarea investiției este de 356,7 milioane de lei, din care cea mai mare parte este acoperită de CNI. Primăria va suporta 3,5% din cheltuieli

Ministrul Dezvoltării,  Cseke Atilla, a efectuat luni o vizită de lucru al Brașov, în cadrul căreia s-a întâlnit cu primarul Allen Coliban pentru a discuta despre proiectele comune ale Municipalității și Companiei Naționale de Investiții, aflate în derulare sau pe care Municipalitatea intenționează să le deruleze cu sprijinul ministerului.

În prezența celor doi, directorul general al Companiei Naționale de Investiții, Manuela-Irina Pătrășcoiu, a semnat contractul de construire a Sălii Polivalente din Brașov cu  administratorul M.I.S. Grup, Petrică Farcaș, liderul asocierii care a câștigat licitația.

Alături de MIS Grup Bistrița, din asocierea câștigătoare fac parte Electrogrup, Cluj, Energosteel ART SRL, Brașov împreună cu Yenigun Insaat Sanayi Ve Ticaret Anonim Sirketi din Turcia – terț, având ca și subcontractanți: Terratest Geotehnic SA, Loyal Center SRL, Eco Garden Construct SRL; Roland Survey; Saiatest; Generalsting; Dianova Instal; Abcony Serv; Elron Energy CO, KONE Ascensorul SA. Valoarea contractului este de 356,7 milioane de lei. Termenul de execuție este de 36 de luni de la ordinul de începere a lucrărilor.

Conform proiectului tehnic, sala polivalentă va avea o capacitate de 10.059 de locuri, în condițiile unei utilizări flexibile, și este destinată competițiilor sportive, concertelor, conferințelor, congreselor, activităților culturale, cu respectarea normelor în domeniu, care să permită omologarea ei la standarde naționale și internaționale și care să asigure organizarea unei mari varietăți de competiții sportive.

În cadrul Sălii Polivalente se va realiza și o sală de încălzire, care este de asemenea dotată cu tribune pentru public cu o capacitate de 1.152 locuri, rezultând un număr total de 11.211 locuri.

Construcția sălii polivalente va permite desfășurarea următoarelor activități:

– sporturi (arena principală și spații anexe): tenis de câmp, tenis de masă, baschet, handbal, fotbal în sală, badminton, volei, floorball (hochei pe podea), box, atletism ușor (în sală), gimnastică, tir sportiv, haltere, scrimă, karate, judo, aikido și alte sporturi posibile datorită modularităţii şi mobilităţii suprafeţei de joc şi a spaţiilor anexe. Terenul de sport va avea un sistem de pardoseală din parchet, demontabil, multisport, agrementata FIBA – pentru practicarea sporturilor internaționale. Pentru competițiile de handbal, peste pardoseala din parchet se va instala o pardoseală demontabilă din PVC.

– evenimente culturale: concerte de scenă, dans sportiv, competiții internaționale de dans, congrese, simpozioane, vernisaje, adunări religioase, etc

Construcţia va fi organizată funcțional pe patru niveluri:

Subsolul (cota -5.70m) este nivelul unde se realizează accesul în incinta de joc a sălii de sport, a sălii de încălzire și la anexele sportivilor (vestiare, sala de antrenament). La același nivel sunt căile de acces la zonele VIP, presă și administrație, conectate cu parcările special rezervate și separate de căile de acces ale publicului. Sub gradene sunt plasate cabine pentru artiști. Adițional, se găsesc spații tehnice, de depozitare, adăpost de protecție civilă, depozite deșeuri și de aprovizionare pentru serviciile publice.

Parterul este nivelul unde se realizează accesul publicului în clădire, cu spații comerciale de închiriat și servicii de bar, acces la grupuri sanitare și distribuția pe verticală a spectatorilor pe cele 8 grupe de scări, până la etajul 1.

Mezaninul (cota +3.62) este dedicat publicului, având spații pentru grupuri sanitare și două zone cu logii pentru acces în exterior, iar la cota +3.30 se află patru săli de conferințe, două de 129 locuri și două de 60 locuri, având ca spații anexă baruri, garderobe și grupuri sanitare. În zona sudică se regăsesc spații tehnice și o zonă de bucătărie care deservește restaurantul de la etajul următor.

Etajul 1 (cota +7.24m) este alocat atât publicului cât și persoanelor VIP și presei, acestea din urmă beneficind de o zonă cu acces separat, care este deservită de bar, restaurant și terasă adiacentă unei zone înierbate, necirculabile, aflată peste sala secundară. Atașată zonei de alimentație se află  zona de bucătărie, spații de depozitare și spații tehnice.

sursa: brasovcity.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

polei

Lista localităților sub cod galben de polei la Brașov

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis un cod galben de polei, în mai multe localități din județul Brașov.Atenționarea ANM este valabilă, joi, până...
partie

O nouă pârtie deschisă la Brașov

Primăria Brașov a anunțat că s-a deschis și cea de-a doua pârtie din partea inferioară, Sulinar. Schiorii cu experiență se pot bucura de o...
salvamont

Salvamont Brașov. Recomandări pentru schiori

Salvamont Brașov a lansat noi recomandări pentru pasionații sporturilor de iarnă, dar și pentru turiști. Motivul îl reprezintă numărul mare de intervenții care presupun...
targ Brasov

Ultima zi a Târgului de Crăciun din Brașov

Duminică, 11 ianuarie, este ultima zi în care Târgul de Crăciun din Piața Sfatului va mai fi deschis la Brașov. „ Vă invităm să...
taxe impozite

Când pot fi plătite taxele și impozitele locale la Brașov

De luni, 12 ianuarie, contribuabilii persoane fizice și juridice pot plăti taxele și impozitele locale în Brașov. Pentru a evita cozile, brașovenii au la...
spital

Echipamente medicale pentru pacienți cu AVC la spitalul judeţean din Braşov

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov va fi dotat cu tehnologie medicală de ultimă generaţie pentru pacienți cu AVC în regim de urgență.Cu ajutorul...
viscol

Atenționare de cod portocaliu de viscol în zona de munte din...

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o nouă atenționare de cod portocaliu pentru zona de munte din județul Brașov.Atenționarea ANM de cod...
utilaje deszapezire

Zonele unde se intervine pentru deszăpezire la Brașov

Primăria Brașov a anunțat că, joi dimineață, operatorul care asigură serviciul de deszăpezire, Comprest, a acționat cu 53 de utilaje pe străzile Brașovului și...