Start la vânzarea de mărțișoare, de săptămâna viitoare, în Brașov

Vânzarea mărțișoarelor va începe la Brașov în data de 27 februarie. Excepțiile sunt comercianții ce vor fi pe Promenada Parcului Titulescu și cei din piețele agroalimentare, care vor începe vânzarea mărțișoarelor din 25 februarie. Anunțul a fost făcut, joi, de Primăria Brașov.

Zeci de comercianți de mărțișoare au solicitat abonamente de ocupare a domeniului public, pentru comercializarea de mărțișoare în municipiul Brașov.

Interesul pentru vânzarea de mărțișoare a fost unul mare și în acest an, mai ales pentru zonele Bartolomeu și Noua, unde nu mai sunt locuri libere, în timp ce pentru zonele Triaj și Parcul Titulescu mai sunt doar câteva locuri.

„Pe aleea pietonală de la Parcul Titulescu au fost eliberate 25 de abonamente de ocupare a domeniului public, din cele 30 estimate  inițial, în Bartolomeu, toate cele 17 abonamente au fost ocupate. De asemenea, în cartierul Noua, toate cele 10 amplasamente sunt ocupate, iar în cartierul Triaj au fost eliberate 3 abonamente, din cele 4 destinate comercializării de mărțișoare pe domeniul public. Tarifele plătite de comercianți sunt următoarele: pietonala Parcul Titulescu – 6 lei/mp/zi, la care se adaugă închirierea pavilionului de la Regia Publică Locală Kronstadt, complex Bartolomeu – 3,7 lei/mp/zi, str. Levănțicăi – 3,7 lei/mp/zi, str. Filiași – 2,5 lei/mp/zi”, potrivit site-ului BrasovCity.ro

Potrivit Primăriei Brașov, comercializarea de mărțișoare se poate realiza și în piețe. „Serviciul Public Administrare Piețe va scoate la licitație, în data de 22 februarie, 34 de locuri pentru vânzarea de mărțișoare, dintre acestea 21 vor putea fi utilizate și pentru vânzarea de cadouri de 8 Martie, exclusiv flori”, mai precizează Primăria Brașov.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

Accident grav în centrul vechi. Două victime au decedat

Un grav accident rutier, soldat deja cu decesul a două persoane, s-a petrecut în această seară în Brașov. Potrivit ISU Brașov, în jurul orei 21:00,...
consiliere profesionala

Consilierea profesională: busola de care ai nevoie înainte de a alege...

Ne grăbim adesea să „facem ceva” cu cariera noastră, fără să ne oprim mai întâi să ne întrebăm ce vrem cu adevărat. Ne înscriem...

Ghid pentru începători de Ruleta online

Ruleta este unul dintre cele mai elegante și accesibile jocuri de cazino. Roata care se învârte, bila care sare și anticiparea rezultatului creează o...
apartament brasov

Cum alegi un apartament nou în Brașov în 2026 – ce...

Piața rezidențială din Brașov continuă să atragă cumpărători din toată țara. Orașul oferă un echilibru rar între natură, infrastructură, oportunități economice și calitatea vieții,...

Școala Gimnazială Hălchiu – Campioană Națională la Olimpiada Națională a Sportului...

Un rezultat extraordinar, construit prin muncă, disciplină și pasiune pentru sport, aduce numele comunei Hălchiu pe cea mai înaltă treaptă a podiumului național. Echipa...
anvelope

De ce este esențială echilibrarea roților și ce se întâmplă dacă...

La fiecare schimb de anvelope, mecanicul îți spune aproape automat: „Facem și o echilibrare?”. Mulți șoferi dau din cap aprobator, fără să știe exact...
portocale

Portocale cu pesticide vândute în hypermarketuri

Opt percheziții au avut loc, joi, 12 februarie, după ce reprezentanții unei societăți comerciale ar fi oferit spre vânzare portocale cu un conținut ridicat...
710248-1518596993-vaslui-perchezitii-la-suspecti-banuiti-de-trafic-de-droguri-de-mare-risc_bec57.jpg

40 de percheziții, inclusiv în Brașov, într-un dosar de evaziune fiscală

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș fac joi 40 de mandate de percheziție în șase județe, inclusiv în Brașov, într-un...