Mai multe amenzi în Noul Cod Rutier. Permisul poate fi suspendat până la 180 de zile pentru anumite fapte grave

Codul rutier a suferit o serie de modificări importante. Dacă pentru unele dintre abaterile existente și înainte se pot aplica de-acum amenzi în cuantum mai mare decât anterior, de puțină vreme au fost adăugate mai multe amenzi noi.

Perioada de suspendare a permisului a crescut de la 90, cât era înainte, la 180 de zile pentru anumite fapte grave. Mai mult, perioadele de suspendare a permisului nu se mai pot suprapune, ci se adună, fără a exista o limită maximă.

OG 1/2022 aduce, printre altele, înăsprirea amenzilor din Codul rutier, mai exact, cele pentru următoarele contravenții:

– circulația nejustificată a unui autovehicul pe banda de urgență a autostrăzii, ceea ce presupune o creștere a amenzii de la un cuantum cuprins între 580 și 725 lei la 1.305-2.900 lei;

– depășirea neregulamentară – sancționabilă cu amendă cuprinsă între 870 – 1.160 lei (de la 580 – 725 lei, cât era înainte), iar dacă în urma manevrei de depășire neregulamentară se produce un accident cu pagube materiale, amenda urcă până la cuantumul cuprins între 1.305 și 2.900 lei;

–  nerespectarea acordării de prioritate, atât a pietonilor aflați pe trecerea de pietoni, cât și a vehiculelor îndreptățite, până la 870-1.160 lei. Dacă în urma nerespectării se produce un accident, cuantumul amenzii crește la o valoare cuprinsă între 1.305 și 2.900 lei.

Cuantumul amenzilor este calculat la valoarea actuală a punctului de amendă, respectiv 145 de lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

anvelope

De ce este esențială echilibrarea roților și ce se întâmplă dacă...

La fiecare schimb de anvelope, mecanicul îți spune aproape automat: „Facem și o echilibrare?”. Mulți șoferi dau din cap aprobator, fără să știe exact...
portocale

Portocale cu pesticide vândute în hypermarketuri

Opt percheziții au avut loc, joi, 12 februarie, după ce reprezentanții unei societăți comerciale ar fi oferit spre vânzare portocale cu un conținut ridicat...
710248-1518596993-vaslui-perchezitii-la-suspecti-banuiti-de-trafic-de-droguri-de-mare-risc_bec57.jpg

40 de percheziții, inclusiv în Brașov, într-un dosar de evaziune fiscală

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș fac joi 40 de mandate de percheziție în șase județe, inclusiv în Brașov, într-un...
Consiliul Judetean Brașov

Săli de clasă și laboratoare dotate cu echipamente, în județul Brașov....

Mai multe unități de învățământ special din judeţul Braşov, dar şi Palatul Copiilor vor fi dotate cu materiale şi echipamente didactice achiziționate cu fonduri...

Trafic deviat pe un pod provizoriu pe DN1A, între Săcele și...

Traficul rutier pe DN1 A, între Săcele și Cheia, a fost deviat pe un pod provizoriu, în zona Brădet.Potrivit Direcției Regionale de Drumuri și...

Cutremur de 3 grade Richter în zona Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea 3 grade Richter s-a produs, marți seară, în zona seismică Vrancea, a anunțat Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru...
zapada artificiala

Lista pârtiilor deschise în Poiana Brașov

Veste bună pentru pasionații sporturilor de iarnă. Instalațiile de înzăpezire funcționează la capacitate maximă. Primăria Brașov a anunțat și lista pârtiilor unde se poate...
competitii poiana Brasov

Competiții de schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov

Primăria Brașov anunță că în acest weekend au loc noi competiții de schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov. Pârtiile din Poiana Brașov continuă...