În plin sezon al murăturilor, tone de oțet neconform, retras de la comercializare

ANPC a anunțat că a fost oprită comercializare 11.500 de litri de oțet pe motiv că produsul era neconform. Totul a plecat de la faptul că, în urma analizelor, potrivit ANPC, unele dintre eșantioanele prelevate din oțetul existent la comercializare pe piața din România, despre care se declară pe etichetă că provine din vin, mere sau vișine, este, de fapt, un produs obținut dintr-o materie prima preponderentă diferită de cea declarată în denumirea produsului.

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a anunțat că „echipe ale Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorilor (CRPC) București-Ilfov, au realizat o serie controale în magazine ale marilor lanțuri de retaileri Penny, Carrefour, Kaufland, Auchan și Cora, care au avut ca temă verificarea corelatiei dintre denumire si compozitie a oțetului existent pe piață”.

„În acest sens, controalele s-au desfășurat cu prelevări de eșantioane de oțet aflate la comercializare, care au fost analizate în laboratoare.

În urma rapoartelor analitice ale acestor probe, realizate la laboratoare omologate din România, precum și ca urmare a analizarii contraprobelor la laboratoare din Uniunea Europeană, s-a constatat că unele dintre eșantioanele prelevate din oțetul existent la comercializare pe piața din România, despre care se declara pe etichetă că provine din vin, mere sau vișine, este, de fapt, un produs obtinut dintr-o materie prima preponderenta diferita de cea declarata in denumirea produsului”, a precizat ANPC.

Echipele CRPC București-Ilfov au verificat existenta la comercializare a loturilor din sortimentele de oțet la care, urmare a analizelor de laborator, a rezultat că sunt neconforme și au înregistrat următoarele rezultate:

  • A fost oprită de la comercializare cantitatea de 11.500 litri de oțet
  • Au fost aplicate amenzi contravenționale în valoare totală de 20.000 de lei
  • S-a dispus încetarea imediată a acestor practici înșelătoare față de consumatori

„S-a dispus măsura de oprire temporară de la comercializare pentru celelalte loturi de produse de același tip, aflate la comercializare, existând suspiciunea de neconformitate, până la punerea la dispoziție de către operatorii economici a unor buletine de analiză, care să ateste conformitatea acestora.

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a înaintat rezultatele acestor analize colegilor de la Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, în scopul realizării unei notificări în sistemul de alertă alimentară a Uniunii Europene pentru aceste produse, și continuă acțiunile de verificare pe tema acestui produs”, a precizat ANPC.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

anvelope

De ce este esențială echilibrarea roților și ce se întâmplă dacă...

La fiecare schimb de anvelope, mecanicul îți spune aproape automat: „Facem și o echilibrare?”. Mulți șoferi dau din cap aprobator, fără să știe exact...
portocale

Portocale cu pesticide vândute în hypermarketuri

Opt percheziții au avut loc, joi, 12 februarie, după ce reprezentanții unei societăți comerciale ar fi oferit spre vânzare portocale cu un conținut ridicat...
710248-1518596993-vaslui-perchezitii-la-suspecti-banuiti-de-trafic-de-droguri-de-mare-risc_bec57.jpg

40 de percheziții, inclusiv în Brașov, într-un dosar de evaziune fiscală

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș fac joi 40 de mandate de percheziție în șase județe, inclusiv în Brașov, într-un...
Consiliul Judetean Brașov

Săli de clasă și laboratoare dotate cu echipamente, în județul Brașov....

Mai multe unități de învățământ special din judeţul Braşov, dar şi Palatul Copiilor vor fi dotate cu materiale şi echipamente didactice achiziționate cu fonduri...

Trafic deviat pe un pod provizoriu pe DN1A, între Săcele și...

Traficul rutier pe DN1 A, între Săcele și Cheia, a fost deviat pe un pod provizoriu, în zona Brădet.Potrivit Direcției Regionale de Drumuri și...

Cutremur de 3 grade Richter în zona Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea 3 grade Richter s-a produs, marți seară, în zona seismică Vrancea, a anunțat Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru...
zapada artificiala

Lista pârtiilor deschise în Poiana Brașov

Veste bună pentru pasionații sporturilor de iarnă. Instalațiile de înzăpezire funcționează la capacitate maximă. Primăria Brașov a anunțat și lista pârtiilor unde se poate...
competitii poiana Brasov

Competiții de schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov

Primăria Brașov anunță că în acest weekend au loc noi competiții de schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov. Pârtiile din Poiana Brașov continuă...