Inspectoratul Școlar Brașov dat în judecată de un profesor de sport care a luat 4.90 la titularizare

Un cadru didactic care a susținut în această vară examenul de titularizare și a primit nota 4.90 după contestație a decis să dea Inspectoratul Școlar Brașov în judecată pentru a i se recorecta lucrarea. Profesorul de sport consideră că este victima unei erori, mai ales că înainte cu o săptămână a dat și definitivatul, la care a luat 8.80.

Un profesor de sport din Brașov care a dorit să-și păstreze anonimatul a decis chiar să dea în judecată comisia județeană de la titularizare, numită de Inspectoratul Școlar Județean Brașov, nemulțumit de nota pe care a primit-o după contestații – 4,90. Inițial, luase 4,80.

„Înainte cu o săptămână am dat și definitivatul unde am luat 8,80. Din aceeași materie am învățat și după părerea mea, examenul a fost și mai greu. Eu așteptam între 8 și 9 fiindcă știu cum m-am pregătit, ce am scris și cum am atins subiectele. Calculând în cele mai drastice moduri, tot nu aveau cum să iau nota asta”, este revoltat cadrul didactic.

Citeşte întreaga ştire: Un profesor de sport cere în instanță recorectarea lucrării de la examenul de titularizare la care a luat 4,90: „Merg până la Haga”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

Ghid pentru începători de Ruleta online

Ruleta este unul dintre cele mai elegante și accesibile jocuri de cazino. Roata care se învârte, bila care sare și anticiparea rezultatului creează o...

The Definitive Guide to 1xbet Review 1xbet review2577

The Cons and Pros of Purchasing 1xbet Review Used.When venturing into online sports betting, it’s necessary to opt for trustworthy platforms famend for their...
apartament brasov

Cum alegi un apartament nou în Brașov în 2026 – ce...

Piața rezidențială din Brașov continuă să atragă cumpărători din toată țara. Orașul oferă un echilibru rar între natură, infrastructură, oportunități economice și calitatea vieții,...

Școala Gimnazială Hălchiu – Campioană Națională la Olimpiada Națională a Sportului...

Un rezultat extraordinar, construit prin muncă, disciplină și pasiune pentru sport, aduce numele comunei Hălchiu pe cea mai înaltă treaptă a podiumului național. Echipa...
anvelope

De ce este esențială echilibrarea roților și ce se întâmplă dacă...

La fiecare schimb de anvelope, mecanicul îți spune aproape automat: „Facem și o echilibrare?”. Mulți șoferi dau din cap aprobator, fără să știe exact...
portocale

Portocale cu pesticide vândute în hypermarketuri

Opt percheziții au avut loc, joi, 12 februarie, după ce reprezentanții unei societăți comerciale ar fi oferit spre vânzare portocale cu un conținut ridicat...
710248-1518596993-vaslui-perchezitii-la-suspecti-banuiti-de-trafic-de-droguri-de-mare-risc_bec57.jpg

40 de percheziții, inclusiv în Brașov, într-un dosar de evaziune fiscală

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș fac joi 40 de mandate de percheziție în șase județe, inclusiv în Brașov, într-un...
Consiliul Judetean Brașov

Săli de clasă și laboratoare dotate cu echipamente, în județul Brașov....

Mai multe unități de învățământ special din judeţul Braşov, dar şi Palatul Copiilor vor fi dotate cu materiale şi echipamente didactice achiziționate cu fonduri...