Poiana Braşov va avea propriul festival de muzică electronică. „Massif”, produs de UNTOLD, va debuta la începutul anului 2022

În ședința Consiliului Local din data de 29 septembrie, consilierii au aprobat cu unanimitate de voturi propunerea primarului pentru încheierea unui protocol de colaborare cu organizatorii celor mai importante festivaluri de muzică din România, Untold și Neversea, sub un nou concept, care va integra o serie de evenimente, pe tot parcursul anului.

Obiectivul acestui protocol este acela de a transforma Poiana Brașovul în cea mai importantă stațiune montană pentru tinerii din Europa, și nu numai.

Reprezentanții Untold au prezentat consilierilor locali propunerea lor pentru ca Poiana să devină o stațiune montană cu notorietate internațională, care să atragă turiști și în extrasezon, care să devină o destinație pentru turiștii tineri din Europa, să îi facă pe turiști să vină și în timpul săptămânii, nu doar în weekend-uri, și, nu în ultimul rând, să fie o alternativă reală de petrecere a timpului liber pentru brașoveni.

,,Suntem în fața unei decizii care are un impact asupra turismului, asupra expunerii Brașovului, și avem niște oameni care au făcut o treabă excelentă în alte municipii, la Cluj și la Constanța. Am adus cei mai buni organizatori de evenimente pe care România îi are pe acest segment, de muzică, i-am adus fără bani, și pe un proiect care ar urma să fie implementat anul viitor. Am făcut asta după ce ne-am manifestat deschiderea de a asta la discuții cu orice alt organizator de evenimente. Nu sunt singurii care au răspuns acestui apel, de altfel nu sunt singurul festival pe care îl vom propune dumneavoastră spre aprobare; urmează și altele, dar toate la timpul lor. Prin urmare, acesta este primul dintre festivalurile pe care le propunem a se întâmpla în 2022, este pe o rețetă și pe o echipă de organizare care a demonstrat nu numai că poate să livreze un concept, ci poate să adapteze astfel de concepte la comunități, a contat foarte mult că nu au venit cu o propunere pentru un festival, ci pentru o abordare integrată, care pune în valoare Poiana Brașov ca destinație”, a explicat primarul, în plenul Consiliului Local.

Massif înseamnă reunirea sub aceeași umbrelă a unei serii de evenimente care se vor desfășura pe tot parcursul anului în Poiana Brașov, capetele de afiș fiind două festivaluri de muzică. Unul dintre festivaluri se va desfășura în sezonul de iarnă, pe parcursul a 4-7 zile, și va îmbina schiul cu muzica electronică, dance, trance, muzică experimentală. Celălalt va avea loc vara și va îmbina entertainment-ul cu relaxarea, pe parcursul mai multor zile.

Citește articolul integral pe brasovcity.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

anvelope

De ce este esențială echilibrarea roților și ce se întâmplă dacă...

La fiecare schimb de anvelope, mecanicul îți spune aproape automat: „Facem și o echilibrare?”. Mulți șoferi dau din cap aprobator, fără să știe exact...
portocale

Portocale cu pesticide vândute în hypermarketuri

Opt percheziții au avut loc, joi, 12 februarie, după ce reprezentanții unei societăți comerciale ar fi oferit spre vânzare portocale cu un conținut ridicat...
710248-1518596993-vaslui-perchezitii-la-suspecti-banuiti-de-trafic-de-droguri-de-mare-risc_bec57.jpg

40 de percheziții, inclusiv în Brașov, într-un dosar de evaziune fiscală

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș fac joi 40 de mandate de percheziție în șase județe, inclusiv în Brașov, într-un...
Consiliul Judetean Brașov

Săli de clasă și laboratoare dotate cu echipamente, în județul Brașov....

Mai multe unități de învățământ special din judeţul Braşov, dar şi Palatul Copiilor vor fi dotate cu materiale şi echipamente didactice achiziționate cu fonduri...

Trafic deviat pe un pod provizoriu pe DN1A, între Săcele și...

Traficul rutier pe DN1 A, între Săcele și Cheia, a fost deviat pe un pod provizoriu, în zona Brădet.Potrivit Direcției Regionale de Drumuri și...

Cutremur de 3 grade Richter în zona Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea 3 grade Richter s-a produs, marți seară, în zona seismică Vrancea, a anunțat Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru...
zapada artificiala

Lista pârtiilor deschise în Poiana Brașov

Veste bună pentru pasionații sporturilor de iarnă. Instalațiile de înzăpezire funcționează la capacitate maximă. Primăria Brașov a anunțat și lista pârtiilor unde se poate...
competitii poiana Brasov

Competiții de schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov

Primăria Brașov anunță că în acest weekend au loc noi competiții de schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov. Pârtiile din Poiana Brașov continuă...