Cât timp ar trebui să mai suportăm restricţii severe

Autorităţile au anunţat, la sfârşitul săptămânii trecute, noi restricţii severe, însă au omis să menţioneze şi cât timp vor fi valabile. În schimb, cei mai mulţi experţi cred că ele vor dura cel puţin o lună.

România traversează de mai bine de un an o perioadă de criză provocată de pandemie. În faţa valurilor pandemice, autorităţile au răspuns de fiecare dată cu restricţii, însă s-au dovedit incapabile să comunice informaţii esenţiale, cum ar fi durata măsurilor.

În lipsa unor detalii din partea acestora, „Adevărul” a încercat să afle de la specialişti când ar putea fi ridicate restricţiile care i-au împărţit pe români în mai multe tabere şi erodează economia ţării.

Expertul în politici de sănătate publică Răzvan Cherecheş crede că mai avem de aşteptat până la mijlocul lunii mai. „În mod evident, în următoarele două săptămâni nu vom vedea nimic pe cifre, iar peste alte două săptămâni ar trebui să ajungem la o plafonare. Apoi, după alte două săptămâni, vom asista la scăderea numărului de cazuri, iar de undeva de la mijlocul lunii mai putem asista la ridicarea treptată a restricţiilor”, crede Cherecheş.

Expertul în politici de sănătate publică Răzvan Cherecheş crede că mai avem de aşteptat până la mijlocul lunii mai. „În mod evident, în următoarele două săptămâni nu vom vedea nimic pe cifre, iar peste alte două săptămâni ar trebui să ajungem la o plafonare. Apoi, după alte două săptămâni, vom asista la scăderea numărului de cazuri, iar de undeva de la mijlocul lunii mai putem asista la ridicarea treptată a restricţiilor”, crede Cherecheş.

El atrage atenţia că autorităţile ar trebui să fie mai comunicative şi să explice exact populaţiei şi cât timp mai trebuie să îndure. Asta cu atât mai mult cu cât, spune el, pandemia şi restricţiile i-au afectat deja mult pe oameni

Citește articolul integral pe adevarul.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

Accident grav în centrul vechi. Două victime au decedat

Un grav accident rutier, soldat deja cu decesul a două persoane, s-a petrecut în această seară în Brașov. Potrivit ISU Brașov, în jurul orei 21:00,...
consiliere profesionala

Consilierea profesională: busola de care ai nevoie înainte de a alege...

Ne grăbim adesea să „facem ceva” cu cariera noastră, fără să ne oprim mai întâi să ne întrebăm ce vrem cu adevărat. Ne înscriem...

Ghid pentru începători de Ruleta online

Ruleta este unul dintre cele mai elegante și accesibile jocuri de cazino. Roata care se învârte, bila care sare și anticiparea rezultatului creează o...
apartament brasov

Cum alegi un apartament nou în Brașov în 2026 – ce...

Piața rezidențială din Brașov continuă să atragă cumpărători din toată țara. Orașul oferă un echilibru rar între natură, infrastructură, oportunități economice și calitatea vieții,...

Școala Gimnazială Hălchiu – Campioană Națională la Olimpiada Națională a Sportului...

Un rezultat extraordinar, construit prin muncă, disciplină și pasiune pentru sport, aduce numele comunei Hălchiu pe cea mai înaltă treaptă a podiumului național. Echipa...
anvelope

De ce este esențială echilibrarea roților și ce se întâmplă dacă...

La fiecare schimb de anvelope, mecanicul îți spune aproape automat: „Facem și o echilibrare?”. Mulți șoferi dau din cap aprobator, fără să știe exact...
portocale

Portocale cu pesticide vândute în hypermarketuri

Opt percheziții au avut loc, joi, 12 februarie, după ce reprezentanții unei societăți comerciale ar fi oferit spre vânzare portocale cu un conținut ridicat...
710248-1518596993-vaslui-perchezitii-la-suspecti-banuiti-de-trafic-de-droguri-de-mare-risc_bec57.jpg

40 de percheziții, inclusiv în Brașov, într-un dosar de evaziune fiscală

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș fac joi 40 de mandate de percheziție în șase județe, inclusiv în Brașov, într-un...