Două persoane au murit luni seară în jurul orei 22.00 în urma unui accident rutier grav care s-a produs pe DN 73 la km 116+100, între localitățile Râșnov și Bran.
Potrivit Poliției Brașov, șoferul unui autoturism a pierdut controlul volanului, a părăsit partea carosabilă, iar mașina s-a răsturnat pe plafon.
În urma evenimentului, două victime au rămas încarcerate. Din păcate, salvatorii brașoveni au constantat decesul celor două victime după ce au reușit să le extragă dintre fiarele contorsionate.
În cauză a fost deschis un dosar penal ucidere din culpă, iar ancheta polițiștilor urmează să stabilească împrejurările și cauzele care au dus la producerea tragediei.








