După ce observatorulbv.ro a publicat comunicatul Consiliul Concurenței privind sancționarea unor companii din industria lemnului, EGGER a transmis următorul punct de vedere:
EGGER a decis să coopereze pe deplin cu Consiliul Concurenței
Compania a acceptat plata unei amenzi, deși angajații EGGER nu au inițiat încălcări ale regulilor de concurență
Începând cu 2016, autoritatea română de concurență (Consiliul Concurenței) a investigat companii active în procesarea și comercializarea lemnului. Investigația a avut ca obiect licitații privind vânzarea de masă lemnoasă organizate de Regia Națională a Pădurilor Romsilva între 2011 și 2016.
Printre cele 94 de companii care au fost investigate de Consiliul Concurenței pentru perioada 2011-2016 se numără și EGGER România. În sarcina a 33 de companii au fost reținute încălcări ale legislației concurenței. Autoritatea de concurență a aplicat amenzi pentru 31 dintre acestea (celelalte două fiind radiate).
“Am cooperat în cadrul acestei proceduri încă de la început și am furnizat autorității de concurență toate informațiile necesare pe parcursul investigației”, spune Alina Chifan, Director Comercial în cadrul EGGER România. „Ca urmare a investigației, s-a constatat că anumiți angajați responsabili ai companiei nu au adoptat un comportament întocmai corect din punct de vedere concurențial. Deși acești angajați nu au inițiat ei înșiși vreo încălcare a regulilor de concurență, nici nu au oprit practicile în cauză. De aceea, am acceptat fără rezerve să plătim această amendă.”
Ținând totodată cont de participarea activă a EGGER România în clarificarea situației, Consiliul Concurenței a avut în vedere circumstanțe atenuante pentru reducerea nivelului amenzii. “Faptul că EGGER are o reputație, recunoscută la nivel național (și global), de companie ce își desfășoară activitatea în conformitate cu legile și alte reglementări în vigoare și că încălcările identificate ale regulilor de concurență sunt excepții absolute a făcut diferența – o diferență pozitivă”, spune Alina Chifan. Așa cum a fost stabilită de Consiliul Concurenței, amenda este în valoare de 22,6 milioane de lei.
Potrivit Legii Concurenței, punctul de plecare pentru calculul amenzii este reprezentat de cea mai recentă cifră de afaceri totală a companiei. Volumul mic de achiziții care a făcut obiectul încălcării reținute în sarcina EGGER România, a avut, de asemenea, un efect atenuant. În plus, Consiliul Concurenței a găsit ca fiind pozitiv faptul că întreprinderea implementase, între timp, propriul program de conformare cu regulile de concurență, organizând sesiuni de training, de conformare cu legislația în materie, nu numai pentru proprii angajați, ci și pentru furnizori și alți parteneri comerciali.









