Rafturi goale în magazinele din Marea Britanie în urma Brexit-ului

La aproape două săptămâni de la ieșirea Marii Britanii din UE, „apocalipsa” Brexit începe să se vadă în supermarketuri, care se confruntă cu lipsuri serioase în aprovizionare, mai ales dacă este vorba despre produse perisabile, care se aduceau din import.

Șoferii de camioane sunt obligați să aștepte, în unele cazuri, zile în șir pentru a avea toate actele în regulă ca să poată introduce în Marea Britanie bunuri din țările UE. Schimbările care au intervenit în sistemul vamal riscă să lase goale rafturile supermarketurilor și deja au fost surprinse imagini în care raioanele de „legume-fructe” erau efectiv fără marfă. Și florile olandeze lipsesc, glastrele au rămas goale.

Existau temeri și avertismente că așa se va întâmpla încă înainte de producerea efectivă a Brexitului. Oricât s-ar fi încercat constituirea de stocuri, unele mărfuri sunt prea perisabile pentru a putea rezista prea mult. Scadența se pare că a venit.

„Nu-i bine deloc. Situația asta pentru mine înseamnă prea multă hârțogăraie, prea multă așteptare, tot timpul trebuie să aștepți”, se plânge un șofer polonez de camion, citat într-un reportaj Euronews.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

FUSION: Europa ne-a dat idei. Noi le-am dat viață!

Treizeci de elevi în mobilități europene, doisprezece profesori formați în patru țări, lecții inovatoare și proiecte care îmbină tehnologia cu grija pentru mediu. Așa...
cuplu-anvelope

Cuplul instantaneu al unei mașini electrice chiar distruge anvelopele?

Una dintre caracteristicile care fac mașinile electrice plăcute la condus este răspunsul aproape instantaneu la apăsarea accelerației. Motorul electric are același cuplu pe toată...

Accident grav în centrul vechi. Două victime au decedat

Un grav accident rutier, soldat deja cu decesul a două persoane, s-a petrecut în această seară în Brașov. Potrivit ISU Brașov, în jurul orei 21:00,...
consiliere profesionala

Consilierea profesională: busola de care ai nevoie înainte de a alege...

Ne grăbim adesea să „facem ceva” cu cariera noastră, fără să ne oprim mai întâi să ne întrebăm ce vrem cu adevărat. Ne înscriem...

Ghid pentru începători de Ruleta online

Ruleta este unul dintre cele mai elegante și accesibile jocuri de cazino. Roata care se învârte, bila care sare și anticiparea rezultatului creează o...
apartament brasov

Cum alegi un apartament nou în Brașov în 2026 – ce...

Piața rezidențială din Brașov continuă să atragă cumpărători din toată țara. Orașul oferă un echilibru rar între natură, infrastructură, oportunități economice și calitatea vieții,...

Școala Gimnazială Hălchiu – Campioană Națională la Olimpiada Națională a Sportului...

Un rezultat extraordinar, construit prin muncă, disciplină și pasiune pentru sport, aduce numele comunei Hălchiu pe cea mai înaltă treaptă a podiumului național. Echipa...
anvelope

De ce este esențială echilibrarea roților și ce se întâmplă dacă...

La fiecare schimb de anvelope, mecanicul îți spune aproape automat: „Facem și o echilibrare?”. Mulți șoferi dau din cap aprobator, fără să știe exact...