Brașoveni înșelați prin „metoda Accidentul”. Polițiștii au descins la mai multe adrese din Neamț, Bacău și Prahova

Polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Brașov efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii a şase infracțiuni de înșelăciune şi patru infracţiuni de complicitate la tentativă de înşelăciune.

Din cercetările efectuate în cauză, poliţiştii au stabilit că faptele au constat în inducerea în eroare a zece persoane din judeţele Braşov, Prahova şi Neamţ, prin prezentarea ca adevărată a împrejurării mincinoase că rude apropiate ale acestora ar fi suferit accidente grave, necesitând intervenții chirurgicale urgente, iar pentru efectuarea intervențiilor erau necesare diferite sume de bani.

Persoanele vătămate, fiind menținute în stare de eroare cu privire la aspectele anterior precizate, ar fi înmânat unei persoane de sex masculin sume în valoare totală de  25.000 dolari, aproximativ 70.000 lei şi 150 euro.

La data de 05 ianuarie a.c., echipe mixte formate din polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Brașov, cu sprijinul polițiștilor din cadrul I.P.J. Bacău şi I.P.J. Neamţ, au efectuat două percheziții domiciliare la locuințele persoanelor vizate de anchetă, în județele Neamț și Bacău, în urma cărora au fost descoperite mai multe mijloace de probă, precum și sume de bani.

Totodată, poliţiştii braşoveni au pus în executare, pe raza judeţului Prahova, un mandat de aducere, pe numele unui tânăr în vârstă de 22 ani din județul Neamţ, iar în baza probatoriului administrat în cauză, acesta a fost reținut pentru 24 ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al  Inspectoratului de Poliție Județean Brașov.

La data de 06 ianuarie 2021, instanța de judecată a emis pe numele suspectului, mandat de arestare preventivă pe o perioadă de 30 zile.

Cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea  Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

accident

Accident pe DN1, între localitățile Dridif și Beclean. Trafic oprit

Accidentul rutier s-a produs, luni dimineață, pe DN1, între localitățile Dridif și Beclean, din județul Brașov. Două autoturisme au intrat în coliziune. În urma...
polei

Lista localităților sub cod galben de polei la Brașov

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis un cod galben de polei, în mai multe localități din județul Brașov.Atenționarea ANM este valabilă, joi, până...
partie

O nouă pârtie deschisă la Brașov

Primăria Brașov a anunțat că s-a deschis și cea de-a doua pârtie din partea inferioară, Sulinar. Schiorii cu experiență se pot bucura de o...
salvamont

Salvamont Brașov. Recomandări pentru schiori

Salvamont Brașov a lansat noi recomandări pentru pasionații sporturilor de iarnă, dar și pentru turiști. Motivul îl reprezintă numărul mare de intervenții care presupun...
targ Brasov

Ultima zi a Târgului de Crăciun din Brașov

Duminică, 11 ianuarie, este ultima zi în care Târgul de Crăciun din Piața Sfatului va mai fi deschis la Brașov. „ Vă invităm să...
taxe impozite

Când pot fi plătite taxele și impozitele locale la Brașov

De luni, 12 ianuarie, contribuabilii persoane fizice și juridice pot plăti taxele și impozitele locale în Brașov. Pentru a evita cozile, brașovenii au la...
spital

Echipamente medicale pentru pacienți cu AVC la spitalul judeţean din Braşov

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov va fi dotat cu tehnologie medicală de ultimă generaţie pentru pacienți cu AVC în regim de urgență.Cu ajutorul...
viscol

Atenționare de cod portocaliu de viscol în zona de munte din...

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o nouă atenționare de cod portocaliu pentru zona de munte din județul Brașov.Atenționarea ANM de cod...