Dacia a adus în România modelul Spring, prima sa mașină electrică

​Dacia a adus în țară pentru scurt timp un exemplar din primul său model electric Spring, mașină ce va fi pusă la vânzare în primăvara lui 2021 în versiunea pentru servicii de ride-sharing și în septembrie în versiunile pentru persoane fizice și pentru curierat.

Spring este și primul model de clasă mini al Dacia, iar prețurile vor fi anunțate în februarie, dar probabil vor porni de la aproximativ 17.000 euro și vor trece de 20.000 de euro cu toate dotările, înainte de aplicarea subvențiilor.

Nu se știe câte versiuni de echipare vor fi, dar numărul va fi mic.

Va exista, așadar, versiunea de retail (cea pentru publicul larg) și două versiuni de business (cea pentru car-sharing și cea de cargo. Cea pentru car-sharing, care vine prima pe piața, va permite montarea de sisteme de geolocalizare și va putea fi deschisă și cu smartphone-ul. Cea cargo, destinată ”micilor întreprinzători” are doar două locuri, iar bancheta spate este înlocuită cu un spațiu de depozitare total de 800 de litri și sarcina utilă este 325 kg.

Dacia nu a comunicat exact care vor fi versiunile de echipare și nici ce dotări vor fi în versiunea de bază. Totuși, varianta de car-sharing va avea o singură versiune de echipare care va dispune de o tapițerie specială, de sistemul Media Nav și de aer condiționat. Și varianta cargo va avea o singură versiune de echipare și va dispune de aer condiționat și jante de tablă cu capace.

La varianta de retail, destinată publicului larg, nu a fost comunicat încă numărul de versiuni de echipare, însă vor fi cel mult două.

Date despre mașină

Preț: Probabil undeva în intervalul 17.000 – 20.000 în funcție de dotări și undeva între 8.500 – 11.000 euro după aplicarea subvențiilor. Prețurile vor fi comunicate în februarie

Țara de producție: China
Dimensiuni
Lungime : 3 734 mm
Lățime : 1 622 mm (1 770 mm cu oglinzile retrovizoare)
Înălțime : 1 516 mm
Ampatament : 2 423 mm
Gardă la sol gol : 150 mm

Motor

Motor electric 33 kW (44 CP)

Baterie : 26,8 kWh

Încărcare : AC până la 6,6 kW / DC până la 30 kW (opțional)

Autonomie : 225 km WLTP / 295 km WLTP City, poate scădea la sub 180 km la viteze mari sau pe vreme rece

Viteză maximă : 125 km/h

sursa: economie.hotnews.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

accident

Accident pe DN1, între localitățile Dridif și Beclean. Trafic oprit

Accidentul rutier s-a produs, luni dimineață, pe DN1, între localitățile Dridif și Beclean, din județul Brașov. Două autoturisme au intrat în coliziune. În urma...
polei

Lista localităților sub cod galben de polei la Brașov

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis un cod galben de polei, în mai multe localități din județul Brașov.Atenționarea ANM este valabilă, joi, până...
partie

O nouă pârtie deschisă la Brașov

Primăria Brașov a anunțat că s-a deschis și cea de-a doua pârtie din partea inferioară, Sulinar. Schiorii cu experiență se pot bucura de o...
salvamont

Salvamont Brașov. Recomandări pentru schiori

Salvamont Brașov a lansat noi recomandări pentru pasionații sporturilor de iarnă, dar și pentru turiști. Motivul îl reprezintă numărul mare de intervenții care presupun...
targ Brasov

Ultima zi a Târgului de Crăciun din Brașov

Duminică, 11 ianuarie, este ultima zi în care Târgul de Crăciun din Piața Sfatului va mai fi deschis la Brașov. „ Vă invităm să...
taxe impozite

Când pot fi plătite taxele și impozitele locale la Brașov

De luni, 12 ianuarie, contribuabilii persoane fizice și juridice pot plăti taxele și impozitele locale în Brașov. Pentru a evita cozile, brașovenii au la...
spital

Echipamente medicale pentru pacienți cu AVC la spitalul judeţean din Braşov

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov va fi dotat cu tehnologie medicală de ultimă generaţie pentru pacienți cu AVC în regim de urgență.Cu ajutorul...
viscol

Atenționare de cod portocaliu de viscol în zona de munte din...

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o nouă atenționare de cod portocaliu pentru zona de munte din județul Brașov.Atenționarea ANM de cod...