Mită de aproape 100 000 de euro la spitalele COVID din Brașov și Harghita. Ce au găsit procurorii DNA

Persoane din conducerea unor spitale din Brașov și Harghita ar fi primit aproape 89.000 de euro mită pentru atribuirea unor contracte supraevaluate.

Anchetatorii au făcut joi percheziţii la 22 de adrese, printre care, două spitale COVID din Braşov, şi unul, din Odorheiu Secuiesc. Cercetările îi vizează, şi pe şeful biroului din Braşov, al direcţiei de operaţiuni speciale a poliţiei, dar şi pe un subordonat al acestuia.

Presupusele faptele de corupţie s-ar fi petrecut în ultimele 12 luni şi ar fi creat un prejudiciu de peste un milion şi jumătate de lei, spun procurorii, care nu dau, deocamdată, prea multe detalii din dosar.

Spitalele vizate ar fi cumpărat echipamente şi produse medicale supraevaluate, între care unele nici nu îndeplineau condiţiile de conformitate, iar altele nu erau necesare.

Prima unitate medicală unde procurorii DNA au decins a fost spitalul de neurologie din Braşov, care acum îngrijeşte bolnavi COVID.

Percheziţii s-au făcut şi la spitalul de boli infecţioase din Braşov. Chiar directorul medical i-a condus în clădire pe anchetatori.

În acelaşi dosar sunt vizaţi şeful biroului de operaţiuni speciale din Braşov şi un ofiţer subordonat lui.

Structura din care fac parte cei doi asigura strângerea de probe în anchetele complexe şi poate face interceptări. Este posibil ca de aici să se fi scurs informaţii chiar către cei suspectaţi de acte de corupţie.

Procurorii au percheziţionat, în Braşov şi Iaşi, locuinţele unor oameni de afaceri, precum şi birourile unei firme care ar fi beneficiat de contracte în mod preferenţial. În schimb, ar fi promis şi plătit unor funcţionari publici, sume cuprinse între 5.000 şi 89.000 de euro.

Citește articolul integral pe stirileprotv.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

anvelope

De ce este esențială echilibrarea roților și ce se întâmplă dacă...

La fiecare schimb de anvelope, mecanicul îți spune aproape automat: „Facem și o echilibrare?”. Mulți șoferi dau din cap aprobator, fără să știe exact...
portocale

Portocale cu pesticide vândute în hypermarketuri

Opt percheziții au avut loc, joi, 12 februarie, după ce reprezentanții unei societăți comerciale ar fi oferit spre vânzare portocale cu un conținut ridicat...
710248-1518596993-vaslui-perchezitii-la-suspecti-banuiti-de-trafic-de-droguri-de-mare-risc_bec57.jpg

40 de percheziții, inclusiv în Brașov, într-un dosar de evaziune fiscală

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș fac joi 40 de mandate de percheziție în șase județe, inclusiv în Brașov, într-un...
Consiliul Judetean Brașov

Săli de clasă și laboratoare dotate cu echipamente, în județul Brașov....

Mai multe unități de învățământ special din judeţul Braşov, dar şi Palatul Copiilor vor fi dotate cu materiale şi echipamente didactice achiziționate cu fonduri...

Trafic deviat pe un pod provizoriu pe DN1A, între Săcele și...

Traficul rutier pe DN1 A, între Săcele și Cheia, a fost deviat pe un pod provizoriu, în zona Brădet.Potrivit Direcției Regionale de Drumuri și...

Cutremur de 3 grade Richter în zona Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea 3 grade Richter s-a produs, marți seară, în zona seismică Vrancea, a anunțat Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru...
zapada artificiala

Lista pârtiilor deschise în Poiana Brașov

Veste bună pentru pasionații sporturilor de iarnă. Instalațiile de înzăpezire funcționează la capacitate maximă. Primăria Brașov a anunțat și lista pârtiilor unde se poate...
competitii poiana Brasov

Competiții de schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov

Primăria Brașov anunță că în acest weekend au loc noi competiții de schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov. Pârtiile din Poiana Brașov continuă...