Primăria Brașov dorește să digitalizeze cât mai multe servicii oferite cetățenilor

Primarul Allen Coliban a avut astăzi o primă întâlnire tehnică pentru creșterea eficienței relației dintre cetățean și serviciile primăriei, prin oferirea unor soluții automatizate, cu ajutorul mijloacelor de comunicare on-line, la solicitările acestora.

„Am anunțat intenția mea de a deschide o colaborare cu UiPath, una dintre firmele definite ca «unicorni» în domeniul IT – adică o firmă care s-a dezvoltat foarte repede inclusiv pe plan internațional, atât ca portofoliu de proiecte cât și financiar – și o firmă care aduce credibilitate în zona automatizărilor și a eficientizărilor de procese și e foarte important că, iată, Primăria Brașov deschide un pionierat în acest domeniu al administrației publice din România. Eficientizăm procesele primăriei astfel încât să oferim mecanisme și interfețe ușor de utilizat pentru cetățeni și care să le ofere răspuns și soluții într-un timp redus. Este prima fază, o fază de analiză care începe de la a evalua ce avem intern ca infrastructură IT și modul în care UiPath poate oferi mecanisme de eficientizare și de integrare“, a explicat primarul Allen Coliban.

Potrivit reprezentantului UiPath, Ciprian Oțel, scopul întâlnirii a fost de a identifica și de a analiza actualele procese prin care cetățenii iau legătura cu municipalitatea și primesc soluționări sau răspunsuri. „Vrem să vedem unde putem să eficientizăm, să câștigăm cât mai mult, timp pentru operatorii umani, să-i degrevăm de munca manuală și repetitivă care poate nu aduce un plus dacă este soluționată de către un operator uman, și pe care ne gândim să o automatizăm pentru a câștiga mai mult timp pentru aceștia și a le oferi niște servicii de o calitate înaltă cetățenilor. Dar până a ajunge acolo și a discuta de automatizări, mai întâi trebuie să înțelegem, să vedem exact cât de avansat tehnologic este sistemul și de a vedea unde putem interveni punctual pentru a eficientiza acest proces“, a declarat Ciprian Oțel, reprezentant UiPath.

Citește continuarea pe brasovcity.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

Accident grav în centrul vechi. Două victime au decedat

Un grav accident rutier, soldat deja cu decesul a două persoane, s-a petrecut în această seară în Brașov. Potrivit ISU Brașov, în jurul orei 21:00,...
consiliere profesionala

Consilierea profesională: busola de care ai nevoie înainte de a alege...

Ne grăbim adesea să „facem ceva” cu cariera noastră, fără să ne oprim mai întâi să ne întrebăm ce vrem cu adevărat. Ne înscriem...

Ghid pentru începători de Ruleta online

Ruleta este unul dintre cele mai elegante și accesibile jocuri de cazino. Roata care se învârte, bila care sare și anticiparea rezultatului creează o...
apartament brasov

Cum alegi un apartament nou în Brașov în 2026 – ce...

Piața rezidențială din Brașov continuă să atragă cumpărători din toată țara. Orașul oferă un echilibru rar între natură, infrastructură, oportunități economice și calitatea vieții,...

Școala Gimnazială Hălchiu – Campioană Națională la Olimpiada Națională a Sportului...

Un rezultat extraordinar, construit prin muncă, disciplină și pasiune pentru sport, aduce numele comunei Hălchiu pe cea mai înaltă treaptă a podiumului național. Echipa...
anvelope

De ce este esențială echilibrarea roților și ce se întâmplă dacă...

La fiecare schimb de anvelope, mecanicul îți spune aproape automat: „Facem și o echilibrare?”. Mulți șoferi dau din cap aprobator, fără să știe exact...
portocale

Portocale cu pesticide vândute în hypermarketuri

Opt percheziții au avut loc, joi, 12 februarie, după ce reprezentanții unei societăți comerciale ar fi oferit spre vânzare portocale cu un conținut ridicat...
710248-1518596993-vaslui-perchezitii-la-suspecti-banuiti-de-trafic-de-droguri-de-mare-risc_bec57.jpg

40 de percheziții, inclusiv în Brașov, într-un dosar de evaziune fiscală

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș fac joi 40 de mandate de percheziție în șase județe, inclusiv în Brașov, într-un...