Brașov: A început distribuția cardurilor pentru masa caldă

Direcția de Asistență Socială Brașov începe distribuirea cardurilor pentru masa caldă destinate persoanelor dezavantajate sau marginalizate, acordate în baza OUG nr. 115/2020.

Aceste carduri, nominale, sunt finanțate prin Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate 2014-2020, program care are ca obiectiv creșterea calității vieții persoanelor dezavantajate sau marginalizate, prin acordarea de tichete sociale pe suport electronic, pentru mese calde.

„Începând de astăzi, Primăria Municipiului Brașov, prin Direcția de Asistență Socială, va distribui acele carduri electronice către persoanele cu vârsta peste 75 de ani și venituri sub 800 de lei. Aceste tichete au valoare de 180 de lei pe lună, se vor alimenta automat, lunar, fiind ca niște carduri bancare, iar persoanele vulnerabile le pot utiliza doar pentru achiziția alimentelor.

 Având în vedere contextul epidemiologic, procedura de înscriere a fost simplificată, astfel încât beneficiarii pot aplica online pentru obținerea acestui card, iar acolo unde acest lucru nu este posibil, vor fi contactați de către personalul DAS. În cazul celor care nu se pot deplasa, angajații DAS le vor duce cardurile la domiciliu.

Numărul de beneficiari este de aproape 700 de persoane, cu vârsta de peste 75 de ani și venit sub 800 de lei. Pe lângă asta, 68 de persoane fără adăpost vor primi la rândul lor aceste carduri“, a explicat viceprimarul Flavia Boghiu.

Citește continuarea pe brasovcity.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

A Comprehensive Look at the PointsBet Experience

Sports wagering has evolved significantly with the rise of mobile platforms. If you are looking for a reliable option, download pointsbet to explore various...

Erfolgreiche Wettstrategien bei Tipsport

Sportwetten erfreuen sich in den letzten Jahren einer wachsenden Beliebtheit bei vielen leidenschaftlichen Fans. Wenn Sie nach einer seriösen Plattform suchen, sollten Sie unbedingt...

Dlaczego Pelican Casino to ciekawy wybór dla graczy z Polski

Wybór odpowiedniego miejsca do zabawy online bywa wyzwaniem dla każdego fana hazardu. Sprawdź atrakcyjny pelican casino bonus, który czeka na nowych użytkowników zaraz po...

Analiza oferty bukmacherskiej Forbet w Polsce

Rynek zakładów wzajemnych w naszym kraju rozwija się niezwykle dynamicznie, a jednym z liderów pozostaje marka Forbet. Sprawdź atrakcyjny bonus forbet dla nowych graczy,...

A Boabet kaszinó izgalmas világa

A szerencsejátékok világa folyamatosan új lehetőségeket kínál a magyar játékosok számára. Az online térben elérhető boabet hu platformja hamar népszerűvé vált a felhasználók körében....

Dlaczego gracze wybierają Superbet w Polsce?

Wybór odpowiedniego operatora zakładów wzajemnych to kluczowa decyzja dla każdego fana sportowych emocji. Platforma superbet zakłady bukmacherskie stanowi obecnie jeden z najpopularniejszych wyborów wśród...

Die Welt der Unterhaltung bei n1bet entdecken

Moderne Spieler suchen heute vor allem nach Abwechslung und einer benutzerfreundlichen Umgebung für ihre Einsätze. Wer nach exzellenten digitalen Spielmöglichkeiten sucht, findet im n1bet...

A 22bet online fogadási felületének részletes áttekintése

Az online szerencsejáték világában egyre többen keresik a megbízható és változatos sportfogadási oldalakat. Amennyiben Ön is kipróbálná a szerencséjét, akkor a 22bet magyar platform...