Ministrul Muncii: Bugetarii nu vor mai primi spor de antenă sau indemnizație de hrană dacă lucrează de acasă – VIDEO

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a anunțat, vineri, că bugetarii nu vor încasa, pe perioada în care lucrează de acasă, unele sporuri, precum cel de antenă sau indemnizația de hrană.

Ministrul Muncii a susținut că măsurile anunțate, la nivel național, cu privire la anumite restricții au fost luate ca urmare a creșterii numărului celor confirmați pozitiv.

„Grija mea este ca angajatorii să găsească în Ministerul Muncii un sincer partener care este conștient de dificultatea prin care trece fiecare dintre acești angajatori”, a susținut ministrul Muncii, care a precizat că vor exista câteva modificări în momentul în care persoana trece în regim de muncă la domiciliu, respectiv telemuncă.

Aceste modificări trebuie incluse în platforma salariaților din România. Angajatorii din instituțiile publice au fost rugați de ministrul Muncii „să comunice angajaților care sunt avantajele, respectiv că își pot continua activitatea, și care sunt, mai ales pentru sistemul public, repercusiuni cu privire la nivelul salarial. Este vorba despre sporuri”.

„Unele sporuri au legătură cu spațiul de lucru din instituțiile publice, cum ar fi cel care privește condițiile speciale, așa numitul spor de antenă, respectiv indemnizația de hrană”, a mai menționat ministrul Muncii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

apartament brasov

Cum alegi un apartament nou în Brașov în 2026 – ce...

Piața rezidențială din Brașov continuă să atragă cumpărători din toată țara. Orașul oferă un echilibru rar între natură, infrastructură, oportunități economice și calitatea vieții,...

Școala Gimnazială Hălchiu – Campioană Națională la Olimpiada Națională a Sportului...

Un rezultat extraordinar, construit prin muncă, disciplină și pasiune pentru sport, aduce numele comunei Hălchiu pe cea mai înaltă treaptă a podiumului național. Echipa...
anvelope

De ce este esențială echilibrarea roților și ce se întâmplă dacă...

La fiecare schimb de anvelope, mecanicul îți spune aproape automat: „Facem și o echilibrare?”. Mulți șoferi dau din cap aprobator, fără să știe exact...
portocale

Portocale cu pesticide vândute în hypermarketuri

Opt percheziții au avut loc, joi, 12 februarie, după ce reprezentanții unei societăți comerciale ar fi oferit spre vânzare portocale cu un conținut ridicat...
710248-1518596993-vaslui-perchezitii-la-suspecti-banuiti-de-trafic-de-droguri-de-mare-risc_bec57.jpg

40 de percheziții, inclusiv în Brașov, într-un dosar de evaziune fiscală

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș fac joi 40 de mandate de percheziție în șase județe, inclusiv în Brașov, într-un...
Consiliul Judetean Brașov

Săli de clasă și laboratoare dotate cu echipamente, în județul Brașov....

Mai multe unități de învățământ special din judeţul Braşov, dar şi Palatul Copiilor vor fi dotate cu materiale şi echipamente didactice achiziționate cu fonduri...

Trafic deviat pe un pod provizoriu pe DN1A, între Săcele și...

Traficul rutier pe DN1 A, între Săcele și Cheia, a fost deviat pe un pod provizoriu, în zona Brădet.Potrivit Direcției Regionale de Drumuri și...

Cutremur de 3 grade Richter în zona Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea 3 grade Richter s-a produs, marți seară, în zona seismică Vrancea, a anunțat Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru...