Un jandarm brașovean, aflat în timpul liber, a salvat de la moarte o fetiță de un an și șapte luni

Robert Băiașu, un jandarm din cadrul IJJ Brașov care se afla duminică în timpul liber, a reușit să salveze de la moarte o fetiță de un an și șapte luni. Scena s-a petrecut în zona Cascadei Urlătoarea din Vama Buzăului. 

Comunicatul IJJ Brașov

„O fetiță de un an și șapte luni a fost resuscitată de un jandarm aflat în timpul liber

Întâmplarea a avut loc astăzi la prânz în zona de picnic de lângă Cascada Urlatoarea, Vama Buzăului.

Colegul nostru Robert Băiașu era acolo împreună cu prietenii, la picnic. La un moment dat au auzit strigăte și au mers să vadă ce se întâmplă.

O mamă încerca să o salveze pe fiica ei, care nu mai respira, din cauză că (se pare), se înecase cu o bucată de covrig.

Robert a intervenit și a aplicat manevre de resuscitare, până când fetița și-a revenit și a început să respire. Apoi a luat fetița în brațe și a alergat cu ea până la drumul național.

Între timp soția colegului nostru a sunat la #112 și a solicitat o ambulanță.

Până la întâlnirea cu echipajul #SMURD, care a sosit rapid la locul respectiv, fetița a mai avut nevoie de două ori de manevre de resuscitare.

Fetița a fost preluată în stare stabilă de echipajul #SMURD și transportată la spitalul de copii.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

A Comprehensive Look at the PointsBet Experience

Sports wagering has evolved significantly with the rise of mobile platforms. If you are looking for a reliable option, download pointsbet to explore various...

Erfolgreiche Wettstrategien bei Tipsport

Sportwetten erfreuen sich in den letzten Jahren einer wachsenden Beliebtheit bei vielen leidenschaftlichen Fans. Wenn Sie nach einer seriösen Plattform suchen, sollten Sie unbedingt...

Dlaczego Pelican Casino to ciekawy wybór dla graczy z Polski

Wybór odpowiedniego miejsca do zabawy online bywa wyzwaniem dla każdego fana hazardu. Sprawdź atrakcyjny pelican casino bonus, który czeka na nowych użytkowników zaraz po...

Analiza oferty bukmacherskiej Forbet w Polsce

Rynek zakładów wzajemnych w naszym kraju rozwija się niezwykle dynamicznie, a jednym z liderów pozostaje marka Forbet. Sprawdź atrakcyjny bonus forbet dla nowych graczy,...

A Boabet kaszinó izgalmas világa

A szerencsejátékok világa folyamatosan új lehetőségeket kínál a magyar játékosok számára. Az online térben elérhető boabet hu platformja hamar népszerűvé vált a felhasználók körében....

Dlaczego gracze wybierają Superbet w Polsce?

Wybór odpowiedniego operatora zakładów wzajemnych to kluczowa decyzja dla każdego fana sportowych emocji. Platforma superbet zakłady bukmacherskie stanowi obecnie jeden z najpopularniejszych wyborów wśród...

Die Welt der Unterhaltung bei n1bet entdecken

Moderne Spieler suchen heute vor allem nach Abwechslung und einer benutzerfreundlichen Umgebung für ihre Einsätze. Wer nach exzellenten digitalen Spielmöglichkeiten sucht, findet im n1bet...

A 22bet online fogadási felületének részletes áttekintése

Az online szerencsejáték világában egyre többen keresik a megbízható és változatos sportfogadási oldalakat. Amennyiben Ön is kipróbálná a szerencséjét, akkor a 22bet magyar platform...