Violeta Alexandru, ministrul Muncii: ”Voi propune o creștere a alocațiilor, dar una sustenabilă în buget”

Cu alte cuvinte, ministrul Muncii spune că suma va fi mai mică decât ceea ce prevede legea, respectiv dublarea alocațiilor.

Suntem conştienţi de decizia Curţii Constituţionale şi vom găsi o soluţie. PNL a crescut alocaţiile. Nu e vorba că nu înţelegem sau că nu suntem conştienţi că există această nevoie.

Dar să dublezi… vă spun, la Ministerul Muncii în fiecare dimineaţă am proiecte PSD, două teancuri. Proiecte legislative, să triplăm să dublăm…Orice are nevoie de mai mult. Problema este că atât este bugetul şi din el trebuie să acoperi toate aceste nevoi.

A dubla peste noapte fără să spui de unde, a face gesturi dublu, triplu, nu este o abordare responsabilă. Premierul mi-a cerut să fiu pregătită în acest sens. PNL în aceşti ani a generat o creştere a alocaţiei tocmai pentru că ştim că nu este mult.

Da. Vor creşte alocaţiile. Sunt pregătită pentru săptămâna viitoare să intru în Guvern cu o creştere în privinţa alocaţiilor, dar o vom face cu siguranţă cât să fie sustenabilă în buget, a spus ministrul Muncii, la B1TV.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

anvelope

De ce este esențială echilibrarea roților și ce se întâmplă dacă...

La fiecare schimb de anvelope, mecanicul îți spune aproape automat: „Facem și o echilibrare?”. Mulți șoferi dau din cap aprobator, fără să știe exact...
portocale

Portocale cu pesticide vândute în hypermarketuri

Opt percheziții au avut loc, joi, 12 februarie, după ce reprezentanții unei societăți comerciale ar fi oferit spre vânzare portocale cu un conținut ridicat...
710248-1518596993-vaslui-perchezitii-la-suspecti-banuiti-de-trafic-de-droguri-de-mare-risc_bec57.jpg

40 de percheziții, inclusiv în Brașov, într-un dosar de evaziune fiscală

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș fac joi 40 de mandate de percheziție în șase județe, inclusiv în Brașov, într-un...
Consiliul Judetean Brașov

Săli de clasă și laboratoare dotate cu echipamente, în județul Brașov....

Mai multe unități de învățământ special din judeţul Braşov, dar şi Palatul Copiilor vor fi dotate cu materiale şi echipamente didactice achiziționate cu fonduri...

Trafic deviat pe un pod provizoriu pe DN1A, între Săcele și...

Traficul rutier pe DN1 A, între Săcele și Cheia, a fost deviat pe un pod provizoriu, în zona Brădet.Potrivit Direcției Regionale de Drumuri și...

Cutremur de 3 grade Richter în zona Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea 3 grade Richter s-a produs, marți seară, în zona seismică Vrancea, a anunțat Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru...
zapada artificiala

Lista pârtiilor deschise în Poiana Brașov

Veste bună pentru pasionații sporturilor de iarnă. Instalațiile de înzăpezire funcționează la capacitate maximă. Primăria Brașov a anunțat și lista pârtiilor unde se poate...
competitii poiana Brasov

Competiții de schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov

Primăria Brașov anunță că în acest weekend au loc noi competiții de schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov. Pârtiile din Poiana Brașov continuă...