Primăria Brașov începe implementarea proiectelor din cadrul bugetării participative

Miercuri, primarul George Scripcaru, împreună cu inițiatorul proiectului ,,Sportul înseamnă integrare“, unul dintre proiectele câștigătoare, și cu reprezentanții primăriei și ai SC RIAL, a făcut o evaluare a necesarului de lucrări și investiții pentru punerea în practică a obiectivelor acestui proiect, respectiv amenajarea, accesibilizarea și dotarea sălii de sport din cadrul fostul Colegiu Astra, de pe strada Panselelor, pentru persoanele cu dizabilități locomotorii.

„În ultima perioadă am luat fiecare proiect în parte și am făcut o evaluare, pentru a vedea care sunt etapelor și documentațiile necesare implementării fiecăruia. Avem proiecte pe care ne este mai ușor să le implementăm, cum este cazul terenului de sport de la Școala 1 sau plantarea de gard viu pe tot aliniamentul bulevardului Saturn, unde deja am știm exact care sunt costurile, dar avem și proiecte pentru care va trebuie să facem o serie de expertize și documentații sau unde trebuie să detaliem acea idee de proiect.

De exemplu, cel privind echipamentele pentru voluntarii pompieri și SMURD, unde avem nevoie de sprijinul ISU, care să ne spună de ce echipamente este nevoie, sau proiectul de reabilitare a curților din zona centrului istoric, unde va trebui să facem o serie de expertize și documentații.

Astăzi am venit împreună cu cei care au propus proiectul de sală de sport pentru persoanele cu dizabilități, să facem o evaluare lucrărilor și achizițiilor necesare, astfel încât persoanele cu dizabilități locomotorii să poată începe antrenamentele și jocurile sportive aici, cât mai curând. Vom dota această sală pe exterior și în interior cu tot ce este necesar, conform proiectului propus de o persoană cu dizabilități, iar aici, efectiv, persoanele cu dizabilități vor putea să practice sporturi. Echipa de handbal participă la competiții sportive internaționale, iar acolo reprezintă inclusiv România. Pe mulți dintre ei i-am mai văzut, ne-am mai întâlnit la diferite activități sportive sau sociale.

Este foarte important să-i integrăm și să facă parte din comunitatea noastră, pentru că între oameni nu trebuie să existe diferențe, indiferent ce poziție ocupă în societate sau ce ne-a adus viața fiecăruia dintre noi. La următoarea rectificare bugetară, acolo unde știm valoarea reală a proiectului, vom aloca, din capitolul «bugetare participativă», banii necesari pe fiecare proiect în parte, astfel încât să putem demara procedurile de achiziție“, a declarat primarul George Scripcaru.

Citește continuarea pe brasovcity.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

anvelope

De ce este esențială echilibrarea roților și ce se întâmplă dacă...

La fiecare schimb de anvelope, mecanicul îți spune aproape automat: „Facem și o echilibrare?”. Mulți șoferi dau din cap aprobator, fără să știe exact...
portocale

Portocale cu pesticide vândute în hypermarketuri

Opt percheziții au avut loc, joi, 12 februarie, după ce reprezentanții unei societăți comerciale ar fi oferit spre vânzare portocale cu un conținut ridicat...
710248-1518596993-vaslui-perchezitii-la-suspecti-banuiti-de-trafic-de-droguri-de-mare-risc_bec57.jpg

40 de percheziții, inclusiv în Brașov, într-un dosar de evaziune fiscală

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș fac joi 40 de mandate de percheziție în șase județe, inclusiv în Brașov, într-un...
Consiliul Judetean Brașov

Săli de clasă și laboratoare dotate cu echipamente, în județul Brașov....

Mai multe unități de învățământ special din judeţul Braşov, dar şi Palatul Copiilor vor fi dotate cu materiale şi echipamente didactice achiziționate cu fonduri...

Trafic deviat pe un pod provizoriu pe DN1A, între Săcele și...

Traficul rutier pe DN1 A, între Săcele și Cheia, a fost deviat pe un pod provizoriu, în zona Brădet.Potrivit Direcției Regionale de Drumuri și...

Cutremur de 3 grade Richter în zona Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea 3 grade Richter s-a produs, marți seară, în zona seismică Vrancea, a anunțat Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru...
zapada artificiala

Lista pârtiilor deschise în Poiana Brașov

Veste bună pentru pasionații sporturilor de iarnă. Instalațiile de înzăpezire funcționează la capacitate maximă. Primăria Brașov a anunțat și lista pârtiilor unde se poate...
competitii poiana Brasov

Competiții de schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov

Primăria Brașov anunță că în acest weekend au loc noi competiții de schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov. Pârtiile din Poiana Brașov continuă...