Administrație

Cum arată noua creșă din Brașov. Va funcționa inclusiv în luna august – FOTO

Primăria Brașov a anunțat, luni, deschiderea unei noi creșe în Brașov. Aceasta este situată pe strada Apollo, din municipiu, și va funcționa inclusiv în luna august, când celelalte crește sunt în vacanță. Creșa, situată pe strada Apollo, și-a deschis porțile...

Spital regional la Brașov, în parteneriat public privat. Anunțul Primăriei

Primăria Brașov a anunțat, marți, că viitorul „spitalul regional este „un proiect matur și poate fi luat în calcul pentru a deveni primul parteneriat public - privat funcțional din România”. Cel puțin, susține Primăria Brașov, aceasta a fost concluzia...

Restricții de apă, pe timpul nopții, în patru localități din județul Brașov

Lipsa precipitațiilor din ultima perioadă a condus la scăderea cotei lacului de acumulare Dopca. Consiliul Județean Brașov a anunțat că apa va fi furnizată în baza unui program în patru localități din județ. Astfel, potrivit Consiliului Județean Brașov apa este...

Primăria Brașov vrea să reabiliteze drumul spre Poiana Brașov

Primăria Brașov a lansat procedura de achiziție pentru consolidarea drumului și refacerea sistemului rutier, în zona în care s-a surpat zidul de sprijin. Aceste lucrări sunt necesare după ce, în data de 5 iunie, o porțiune de 15 metri...

Cod galben de caniculă în județul Brașov. Atenționare ANM

Vremea caniculară va persista în județul Brașov. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a anunțat că, în intervalul 25, 26, 27 și 28 iulie, se va înregistra un nou val de căldură și de disconfort termic ridicat. Astfel, potrivit ANM, în intervalul...

Atenționări de caniculă, disconfort termic, dar și de ploi torențiale și vijelii în județul Brașov

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, noi atenționări de data aceasta și pentru valul de căldură ridicat, dar și de ploi torențiale și vijelii. La nivelul județului Brașov este în vigoare un cod galben de caniculă, dar...

Cod galben de caniculă în județul Brașov

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o nouă atenționare de caniculă. În județul Brașov este în vigoare un cod galben de disconfort termic accentuat. Sâmbătă (23 iulie), potrivit ANM, valul de căldură se va menține în cea mai...

Școala de Vară Comunitară pentru Copii și Tineret, la Dumbrăviţa. Acces gratuit pentru copii

Școala de Vară Comunitară pentru Copii și Tineret se va desfăşura în perioada 25-29 iulie, la Dumbrăviţa. Este vorba despre un proiect adresat tuturor copiilor care doresc să-și petreacă timpul liber din vacanță într-un mod plăcut și folositor, a...

Stradă închisă temporar, sâmbătă, în Brașov

Primăria Brașov a anunțat închiderea temporară, sâmbătă, a străzii C.D. Gherea din municipiu. Riveranii, cu excepția tronsonului pe care se lucrează, vor avea acces dinspre magazinul Star sau dinspre cartierul Valea Cetății. Primăria Brașov a închis, sâmbătă, 23.07.2022, între orele...

„maGma Showcase”, la Complexul Geologic Racoș de lângă Brașov. Concerte, ateliere de dans, scriere creativă, numerologie și multe alte experiențe în premieră

Complexul Geologic Racoș este gazda, vineri, începând cu ora 18.00, a „maGma Showcase” - un eveniment în premieră, o experienţă senzorială pe pământurile ultimei erupţii vulcanice din Munţii Carpaţi, sub titulatura ”explore your senses. celebrate nature. listen to the...

RECOMANDĂRI

anvelope

De ce este esențială echilibrarea roților și ce se întâmplă dacă...

La fiecare schimb de anvelope, mecanicul îți spune aproape automat: „Facem și o echilibrare?”. Mulți șoferi dau din cap aprobator, fără să știe exact...
portocale

Portocale cu pesticide vândute în hypermarketuri

Opt percheziții au avut loc, joi, 12 februarie, după ce reprezentanții unei societăți comerciale ar fi oferit spre vânzare portocale cu un conținut ridicat...
710248-1518596993-vaslui-perchezitii-la-suspecti-banuiti-de-trafic-de-droguri-de-mare-risc_bec57.jpg

40 de percheziții, inclusiv în Brașov, într-un dosar de evaziune fiscală

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș fac joi 40 de mandate de percheziție în șase județe, inclusiv în Brașov, într-un...
Consiliul Judetean Brașov

Săli de clasă și laboratoare dotate cu echipamente, în județul Brașov....

Mai multe unități de învățământ special din judeţul Braşov, dar şi Palatul Copiilor vor fi dotate cu materiale şi echipamente didactice achiziționate cu fonduri...

Trafic deviat pe un pod provizoriu pe DN1A, între Săcele și...

Traficul rutier pe DN1 A, între Săcele și Cheia, a fost deviat pe un pod provizoriu, în zona Brădet.Potrivit Direcției Regionale de Drumuri și...

Cutremur de 3 grade Richter în zona Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea 3 grade Richter s-a produs, marți seară, în zona seismică Vrancea, a anunțat Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru...
zapada artificiala

Lista pârtiilor deschise în Poiana Brașov

Veste bună pentru pasionații sporturilor de iarnă. Instalațiile de înzăpezire funcționează la capacitate maximă. Primăria Brașov a anunțat și lista pârtiilor unde se poate...
competitii poiana Brasov

Competiții de schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov

Primăria Brașov anunță că în acest weekend au loc noi competiții de schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov. Pârtiile din Poiana Brașov continuă...