compass bilboard.jpg

horoscop_64924800_77781800_3bdd5.jpg

O zi cu surprize. Încep să se vadă efectele eforturilor pe care le-am depus ca să ne găsim un loc mai bun de muncă, o casă, ori pe cineva cu care să trăim frumos, să ne înțelegem. Vibrația zilei este 5 și suntem dispuși să ne asumăm și unele mici riscuri.

VĂRSĂTOR

Se poate să semnați un contract. O fi vreo muncă în particular și o să vă asociați cu cineva care vă împărtășește preocupările. O să puteți rezolva o sumedenie de treburi și să obțineți niște avantaje care să vă aducă satisfacții, să vă bucurați de rezultatele muncii voastre.

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

PEȘTI

O să va pice cu tronc cineva care se asortează cu voi. Se creează acolo o magie din care n-o să ieșiți cu una cu două, pentru că n-o să vreți. O reușită în particular. Poate scoateți bani dintr-o activitate care nu vă solicită din cale-afară și o să vă rămână timp și pentru familie.

BERBEC

Vă sfătuiți cu ai voștri în privința reamenajărilor interioare și o să vă calculați bugetul să vedeți la cât se ridică și dacă vă ajung banii. Vă puteți pregăti pentru un City Break sau o fi vreun team building cu toți cei de la serviciu și n-o să vă displacă. O să fie reconfortant.

TAUR

O să ieșiți la socializare. Sunt niște activități de grup care să vă pună în valoare calitățile, să străluciți. Or să vi se plătească niște ore suplimentare și poate vă găsiți în continuare ceva de făcut ca să câștigați un ban în plus, să ieșiți pe la evenimente, să plecați în excursii.

GEMENI

O să obțineți o amânare în instanță, până o să faceți rost de dovezi, să veniți cu argumente ca să câștigați un proces. Vin de undeva niște bani și o să-i faceți o surpriză partenerului de suflet, să plecați în weekend prin împrejurimi. Vă duceți la schi sau în vizită pe la prieteni.

RAC

O să vi se acorde o atenție specială. Poate primiți și un cadou, un titlu, luați un examen și vă bucurați de niște facilități. Se poate să vă alegeți și voi cu niște bani și să luați diverse lucruri din cele care v-au lipsit și să le aduceți bucurie și celor din jur, alor voștri, în mod special.

LEU

Or să vă intre niște bani și o să aveți parte de o escapadă turistică în weekend, să vă duceți pe undeva la distracție. O să definitivați o situație și să vă apucați de un job care să vă asigure banii de care aveți nevoie pentru rate, facturi și alte cheltuieli neprevăzute.

FECIOARĂ

Se poate să primiți ok-ul pentru un job sau poate la școală treceți cu bine de un examen și intrați în altă ligă. O să fiți înconjurați de prieteni și o să vă lansați în diferite acțiuni care să vă ajute să faceți performanță, să câștigați bani și un plus de notorietate.

BALANȚĂ

Din banii strânși v-ați putea cumpăra niște lucruri pentru casă și pe cât posibil să vă duceți la sfârșit de săptămână la relax într-o stațiune turistică. Se pare că o să vă bucurați de o mai mare trecere la șefi și o să puteți cere diverse facilități, să vă mutați în alt departament, să cereți aparatură nouă, abonament la o sală de fitness, diverse.

SCORPION

O să primiți ceva în dar, un semn de apreciere, de dragoste din partea cuiva, care înseamnă mult pentru voi. Păreți mai cheltuitori decât de obicei. Poate dați de lucrurile trebuincioase pe care le căutați de multă vreme și n-o să ezitați să vi le cumpărați.

SĂGETĂTOR

Noutăți în sfera sentimentală. Apare cineva hotărât să vă scoată din zona de confort și vouă exact asta o să vă placă. E posibil să întrerupeți un contract de muncă și să începeți o altă activitate, vreo afacere care să vă țină în priză că nu vă place să șomați.

CAPRICORN

Și pe voi vă caută cineva care își dorește să fiți un cuplu și așteaptă să fiți și voi convinși de acest lucru. Poate ajungeți, în sfârșit, la o înțelegere cu un partener de afaceri și o să bateți palma, cu promisiuni de bani, care să merite orice efort din partea voastră și voi chiar nu fugiți de muncă.

sursa Stirileprotv.ro


RECOMANDĂRILE OBSERVATORULBV.RO