Incendiu azi noapte la o cas[ din comuna Viștea
Un incendiu a izbucnit joi seară la o casă din satul Viștișoara, comuna Viștea din județul Brașov.
Potrivit autorităților focul a cuprins acoperișul locuinței, iar la fața locului au intervenit două echipaje de pompieri.
Incendiul a fost lichidat la scurt timp...
A început audierea lui Daniel Chițoiu, după accidentul în care doi oameni au murit
Tragedia petrecută în a doua zi a Crăciunului este departe de a avea un verdict în privința vinovăției. Astăzi este prima zi în care procurorii au reușit să îl aducă la audieri pe fostul ministru de Finanțe.
Accidentul a avut...
Tânăr din Săcele reținut de Poliție după ce a tâlhărit o femeie pe stradă
Miercuri, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Săcele au reținut pe o perioadă de 24 de ore, un un tânăr în vârstă de 20 ani din din municipiul Săcele.
Cu ocazia cercetărilor efectuate, cadrele de poliție au stabilit faptul că, în...
Puiul de urs care a coborât mai multe zile la rând pe pârtia Clăbucet din Predeal a fost prins
Prefectura Brașov a anunțat joi dimineață că puiul de urs care a coborât în ultimele zile pe pârtia Clăbucet din Predeal a fost prins.
Potrivit oficialilor instituției, acesta va fi relocat pe un fond cinegetic din județul Bihor.
Pentru prinderea puiului...
UPDATE-Camion răsturnat pe DN 73 în județul Brașov, între Moieciu și Fundata
Un alt accident rutier, pe lângă cel în care a fost implicat un microbuz care transporta șapte copii în Poiana Brașov, s-a produs joi dimineață pe DN 73, în județul Brașov.
UPDATE: La momentul producerii accidentului, camionul se deplasa spre...
UPDATE-FOTO-Microbuz în care se aflau șapte copii, implicat într-un accident pe drumul spre Poiana Brașov
Un microbuz în care se aflau șapte copii a fost implicat într-un accident rutier pe drumul spre Poiana Brașov.
UPDATE: Persoanele adulte au suferit traumatisme mânii, traumatisme cranio cerebrale și acuză dureri în zona coloanei lombare, iar o parte din...
Cum s-a produs accidentul rutier din Brașov, în care a fost implicat un autobuz RATBv
Un accident rutier în care a fost implicat un autobuz RATBv și un autoturism s-a produs pe strada Hărmanului din Brașov.
O persoană a fost rănită și transportată la spital, iar polițiștii au deschis un dosar pentru vătămare corporală din...
Ești dus la secția de Poliție pentru audieri? Ce drepturi ai
Începând cu sfârșitul lunii ianuarie 2020, conform Legii nr. 192/2019 pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul ordinii și siguranței publice, persoana condusă la sediul poliției are următoarele drepturi:de a fi informată cu privire la motivele conducerii...
VIDEO-Autobuz RATBv, implicat într-un accident cu o victimă pe strada Hărmanului din Brașov
Un accident rutier în care a fost implicat un autobuz al societății care asigură transportul public în Brașov, RATBv, s-a produs miercuri în jurul orei 18.40 pe strada Hărmanului din municipiul Brașov.
Potrivit primelor date transmise de autorități în accident...
Pieton lovit de mașină miercuri în Râșnov
Un accident rutier în care victimă a fost un pieton s-a produs miercuri după amiază în localitatea Râșnov din județul Brașov.
Potrivit autorităților, victima era angajată în traversarea străzii, moment în care a fost acroșată de un autoturism.
Polițiștii investighează modul...
RECOMANDĂRI
Analiza oferty bukmacherskiej Forbet w Polsce
Rynek zakładów wzajemnych w naszym kraju rozwija się niezwykle dynamicznie, a jednym z liderów pozostaje marka Forbet. Sprawdź atrakcyjny bonus forbet dla nowych graczy,...
A Boabet kaszinó izgalmas világa
A szerencsejátékok világa folyamatosan új lehetőségeket kínál a magyar játékosok számára. Az online térben elérhető boabet hu platformja hamar népszerűvé vált a felhasználók körében....
Dlaczego gracze wybierają Superbet w Polsce?
Wybór odpowiedniego operatora zakładów wzajemnych to kluczowa decyzja dla każdego fana sportowych emocji. Platforma superbet zakłady bukmacherskie stanowi obecnie jeden z najpopularniejszych wyborów wśród...
Die Welt der Unterhaltung bei n1bet entdecken
Moderne Spieler suchen heute vor allem nach Abwechslung und einer benutzerfreundlichen Umgebung für ihre Einsätze. Wer nach exzellenten digitalen Spielmöglichkeiten sucht, findet im n1bet...
A 22bet online fogadási felületének részletes áttekintése
Az online szerencsejáték világában egyre többen keresik a megbízható és változatos sportfogadási oldalakat. Amennyiben Ön is kipróbálná a szerencséjét, akkor a 22bet magyar platform...
Erfahrungen mit der Wettplattform bwin
Der Sportwettenanbieter bwin hat sich über Jahre hinweg als feste Größe im Markt etabliert und bietet eine breite Palette an Wettmöglichkeiten. Viele Nutzer schätzen...
Ghid pentru începători de Ruleta online
Ruleta este unul dintre cele mai elegante și accesibile jocuri de cazino. Roata care se învârte, bila care sare și anticiparea rezultatului creează o...
The Definitive Guide to 1xbet Review 1xbet review2577
The Cons and Pros of Purchasing 1xbet Review Used.When venturing into online sports betting, it’s necessary to opt for trustworthy platforms famend for their...


