La 22 de ani s-a urcat beat la volan și a intrat cu mașina într-un șanț, la Dumbrăvița, în Brașov
Marți, lucrători din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Feldioara au depistat pe DJ 112C, între localitățile Satu Nou și Dumbrăvița, un tânăr în vârstă de 22 ani, care a pierdut controlul asupra autoturismului pe care îl conducea și a...
Urmărire în Brașov: Un tânăr din Buzău a fugit de Poliție pentru că era beat
Polițiști din cadrul Secției 4 Poliție Brașov efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”.
În fapt, la data de 11 decembrie, în jurul orei 00.45, cadrele de poliție au...
Mașină de Poliție, implicată într-un accident în Brașov. O persoană rănită
O autospecială de poliție care avea semnalele acustice și luminoase în funcțiune, potrivit IJP Brașov, a fost implicată într-un accident rutier miercuri după amiază, la intersecția străzilor Avram Iancu și Bisericii Române.
Surse citată transmite că în urma impactului o...
VIDEO-Aproximativ două tone de droguri, vechi de aproape 20 de ani, distruse miercuri de Poliție
Miercuri Inspectoratul General al Poliţiei Române distruge 1.800 kg. de droguri (heroină, cocaină, cannabis, rezină de cannabis, amfetamină, opium, M.D.M.A.) cu sprijinul unui operator autorizat pentru distrugerea de substanţe periculoase.
Drogurile au făcut obiectul confiscărilor aferente perioadei 2001 - 2019,...
Cum conduci pe timp de ceață. Recomandările Poliției Brașov
Pentru reducerea riscului de victimizare din accidente de circulație, în condiții de ceață, de carosabil umed, polițiștii recomandă conducătorilor de autovehicule să conducă prudent, cu viteză adaptată în permanență tuturor particularităților meteo, de drum și de trafic.
Folosiţi luminile de...
Alarmă falsă de explozie la Liceul de Informatică din Brașov
Autoritățile din Brașov au fost în alertă marți după amiază în urma unei alerte de explozie la un liceu din municipiul Brașov.
Potrivit unor surse neoficiale, se pare că alarma a fost dată la liceul de informatică Grigore Moisi, pericolul...
Accident mortal pe DN 13, în Brașov. Coliziune între două autoturisme
Accidentul care s-a produs marți în jurul orei 13.00 pe DN 13 în Brașov, pe raza localității Criș, s-a soldat cu decesul unui tânăr în vârstă de doar 24 de ani.
În coliziune au fost implicate două autoturisme, iar traficul...
A încetat din viață solista trupei Roxette. Marie Fredriksson avea 61 de ani
Anunțul morții artistei a fost făcut de managera trupei Roxette.
„Cu profundă tristeţe vă anunţăm că una dintre cele mai mari şi mai iubite artiste s-a dus. Marie Fredriksson a murit în dimineaţa zilei de 9 decembrie din cauza problemelor mai...
UPDATE – Accident rutier pe DN 13, în Brașov. Două mașini implicate
Un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme s-a produs marți în jurul orei 13.10 pe DN 13 în județul Brașov.
UPDATE: Accident mortal pe DN 13, în Brașov. Coliziune între două autoturisme
UPDATE: În urma impactului o persoană a...
Șoferi la un pas de coma alcoolică, la volan prin Brașov. Polițiștii au deschis dosare penale
Polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov efectuează cercetări în cadrul unor dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”, dosare instrumentate sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va...
RECOMANDĂRI
Analiza oferty bukmacherskiej Forbet w Polsce
Rynek zakładów wzajemnych w naszym kraju rozwija się niezwykle dynamicznie, a jednym z liderów pozostaje marka Forbet. Sprawdź atrakcyjny bonus forbet dla nowych graczy,...
A Boabet kaszinó izgalmas világa
A szerencsejátékok világa folyamatosan új lehetőségeket kínál a magyar játékosok számára. Az online térben elérhető boabet hu platformja hamar népszerűvé vált a felhasználók körében....
Dlaczego gracze wybierają Superbet w Polsce?
Wybór odpowiedniego operatora zakładów wzajemnych to kluczowa decyzja dla każdego fana sportowych emocji. Platforma superbet zakłady bukmacherskie stanowi obecnie jeden z najpopularniejszych wyborów wśród...
Die Welt der Unterhaltung bei n1bet entdecken
Moderne Spieler suchen heute vor allem nach Abwechslung und einer benutzerfreundlichen Umgebung für ihre Einsätze. Wer nach exzellenten digitalen Spielmöglichkeiten sucht, findet im n1bet...
A 22bet online fogadási felületének részletes áttekintése
Az online szerencsejáték világában egyre többen keresik a megbízható és változatos sportfogadási oldalakat. Amennyiben Ön is kipróbálná a szerencséjét, akkor a 22bet magyar platform...
Erfahrungen mit der Wettplattform bwin
Der Sportwettenanbieter bwin hat sich über Jahre hinweg als feste Größe im Markt etabliert und bietet eine breite Palette an Wettmöglichkeiten. Viele Nutzer schätzen...
Ghid pentru începători de Ruleta online
Ruleta este unul dintre cele mai elegante și accesibile jocuri de cazino. Roata care se învârte, bila care sare și anticiparea rezultatului creează o...
The Definitive Guide to 1xbet Review 1xbet review2577
The Cons and Pros of Purchasing 1xbet Review Used.When venturing into online sports betting, it’s necessary to opt for trustworthy platforms famend for their...


